AcasăActualitateUn autotren a luat foc, în urmă cu puțin timp, pe DN6,...

Un autotren a luat foc, în urmă cu puțin timp, pe DN6, între localitațile Stâlpu și Valea Plopilor

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Șoferul tirului a coborât imediat din cabină în momentul în care și-a dat seama că există pericol de incendiu. În scurt timp, autovehiculul, care nu avea încărcătură, a luat foc.

Când au ajuns pompierii, capul tractor ardea violent, iar traficul era blocat pe ambele sensuri.

Au ars capul tractor, în proporție de 90% și jumătate din remorcă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
97%
2.3m/s
87%
D
19 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
13 °
J
14 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!