Undeva într-un orășel de lângă Dunăre, aflat la granița cu bulgarii, specialisti în castraveți murați și trandafiri, pe un stadion cochet, modernizat și reconstruit pentru a găzdui meciuri disputate la nivel de competiție europeană, încă supraviețuiește și ne reprezintă la un nivel înalt, nu foarte mare, dar suficient de competitiv, Astra Giurgiu, echipa familiei Niculaie, dar care credem noi, și a giurgiuvenilor.

Așa cum îi stă bine unui echipe cu pretenții, Astra a trecut prin toate stările valorice, iar suporterii așa minoritari cum sunt – au trăit de la bucuria promovării în liga I, la satisfacția de a rămâne în liga I și apoi la mândria și incredibila bucurie de a cuceri un titlu de campioană. Patronul cu origini în Buturugeni de Giurgiu și cu dragoste pentru fotbal, dar și pentru performanță, a oferit la un moment dat condiții foarte bune unor jucători de excepție.

Echipa a început modest cu o cochetare a zonei din fruntea clasamentului, a continuat cu performanța cuceririi Cupei României și a Supercupei, pentru că apoi să dea lovitura cucerind un titlu glorios pentru un oraș minuscul, dar cu mulți iubitori de fotbal.

Din fericire pentru aceștia din urmă, performanțele nu s au oprit aici, au continuat la alt nivel, unul european, astfel că echipe de renume precum Olympique Lyon, West Ham United, Celtic Glasgow, Alkmaar și mai ales AS Roma  au urmat traseul Kaufland-Șoseaua Bucuresti-Fostul abator-Cimitirul Smarda-fosta Fabrica de zahar pentru a putea ajunge la stadionul cu nume imposibil de pronunțat de către ciprioții de la Omonia Nicosia, și aceștia din urmă eliminați din Europa de astralii dunăreni.

Aceste meciuri de neuitat încununate cu o calificare în grupele Europa League au făcut din micul orășel de la marginea țării un emisar respectabil pentru fotbalul romanesc, nu la nivelul Stelei din alte vremuri, dar mult peste ceea ce oferea fotbalul autohton în 2016 și mai târziu.

A trecut și euforia acestor performanțe, au venit  ani mai săraci în rubrica de clasament, dar echipa si-a respectat blazonul și a intrat in play-off de fiecare dată, fiind o nucă tare pentru toate adversarele și o scenă frumos amenajată pentru floricele lui Bădescu si pentru golurile lui Alibec, două supertalente care au ridicat ștacheta titulaturii de fotbalist mult prea sus pentru ceilalți competitori din liga I.

Astăzi, cu patronul lipsit de libertate și fără valori individuale, Astra, deși a ratat prezența în play-off pe ultima sută de metri, se prezintă ca o echipă compactă, greu de învins, cu apărare foarte bună, dar cu un atac steril, previzibil, uniform, urmând a se lupta în play-out pentru rămânerea în liga I.

Cu speranța că Astra Giurgiu ne va reprezenta în continuare în liga I, ținandu-ne cu ochii pe clasamentul unde figurează echipe precum FCSB sau U Craiova și aducand plus valoare și notorietate pentru un oraș lipsit de sporturi de performanță, așteptăm revirimentul și apreciem fiecare joc, indiferent de miză, cu bucuria că totuși ceva se mișcă în direcția bună și cu final așteptat.

(Iulian I.)