„Am participat la inaugurarea căminului cultural din comuna Malu, reabilitat din fonduri europene și transformat într-unul dintre cele mai moderne și bine utilate din județul Giurgiu.
Clădirea a fost construită cu mult timp în urmă de către locuitorii comunității. Reabilitarea acestui edificiu cultural ne va permite păstrarea tradițiilor și obiceiurilor noastre ceea ce ne dă încredere că viața acestei comunități va merge înainte și cu certitudine va avea un viitor mai bun” – scrie europarlamentarul liberal, Dan Motreanu, pe pagina sa de facebook, după vizita făcută în localitatea Malu, din județul Giurgiu.
„În fiecare comunitate există câte trei piloni importanți: Biserica, Școala și Cultura. Am constatat că locuitorii din comuna Malu au biserici frumoase, școli frumoase, un cămin cultural modern. Au realizat un lucru extraordinar prin consolidarea celor trei piloni.
Pe noi, ca români, ne definesc istoria noastră, moștenirea noastră, credința noastră ortodoxă. Unii cred că trebuie să devenim cetățeni globali fără rădăcini. Alții vor să ne retragem în izolare. Noi respingem ambele variante. Suntem mândri de rădăcinile noastre, dar ne putem dezvolta doar în Europa, cu ajutorul fondurilor UE.
Reabilitarea a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală „Europa investește în Zonele Rurale” – a mai precizat președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu.
Evenimentul din comuna Malu a fost organizat de către primarul liberal Mirel Jantea. Prezenți au fost deputatul Alina Meclea, senatorul Toma Petcu, vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu, Cristian Anculescu și inspectorul general şcolar, Ion Ghimpețeanu.
(Jurnal)