Dan MOTREANU: „Abonamente de tren gratuite pentru tineri prin DiscoverEU, destinate descoperirii Europei”

0
188

Dacă ești născut în anul 2004 aplică pentru cel de al doilea apel DiscoverEU din acest an pentru obținerea unuia din cele 35.000 de abonamente feroviare gratuite pentru descoperirea Europei. Apelul adresat tinerilor se va deschide marți, 11 octombrie, la ora 12:00, și se va încheia marți, 25 octombrie, la ora 12:00, anunță europarlamentarul liberal, Dan Motreanu.

„Sunt disponibile încă 35.000 de abonamente feroviare gratuite pentru descoperirea Europei de către tineri.

Sunt eligibili candidații care:

– s-au născut între 1 ianuarie 2004 (inclusiv) și 31 decembrie 2004 (inclusiv);

– sunt cetățeni sau rezidenți legali ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai uneia dintre țările asociate la programul Erasmus+.

Pentru a încerca să câștige un permis gratuit de călătorie, tinerii se pot înscrie pe Portalul European pentru Tineret, unde vor trebui să răspundă la cinci întrebări de tip test și la una complementară.

Tinerii care vor obține abonamentele gratuite vor putea călători în Europa pentru o perioadă de până la 30 de zile în cursul perioadei de călătorie cuprinse între 1 martie 2023 și 29 februarie 2024.

Cei care vor împlini 18 ani în prima jumătate a anului viitor vor putea să se înscrie în runda din martie 2023.

Odată cu cea de-a doua rundă din acest an, datorită bugetului majorat în cadrul Anului European al Tineretului, în 2022 vor fi puse la dispoziție în total 70.000 de permise de călătorie.

Dintre cei 35.000 de tineri care au beneficiat de permise de călătorie gratuite în prima rundă, 1.500 au provenit din România.

Peste 165 000 de tineri au primit un abonament de călătorie de la prima rundă de depunere a cererilor din iunie 2018.

(Dan Motreanu- europarlamentar liberal și vicepreședinte PNL)