Consiliul Județean Giurgiu implicat în organizarea primului târg naţional dedicat fermei de familie şi soluţiilor pentru fermierii mici şi mijlocii

0
376

Președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, împreună cu vicepreședintele, Elisabeta Mihalcea, consilierul Eugen Șoavă, Vlad Macovei, președintele Asociației „Forța Fermierilor” au susținut o conferință de presă comună în cursul acestei zile, începând la ora 11:00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Giurgiu.

Cu ocazia acestei conferințe, organizatorii au oferit toate informațiile de lansarea oficială a primei ediții a târgului național de agricultură destinat fermelor de familie din România, „FORȚA FERMIERILOR EXPO”.

Președintele Dumitru Beianu a declarat că „nu ar trebui să fim surprinși de asocierea dintre Consiliul Județean Giurgiu și Asociația „Forța Fermierilor”, deoarece agricultura este un domeniu foarte bine reprezentat la nivelul județului Giurgiu.”

Evenimentul expoziţional este rezultatul unei asocieri dintre Consiliul Judeţean Giurgiu, CTPark, cel mai mare dezvoltator şi administrator de spaţii industriale şi logistice de clasa A din România, şi Asociaţia Forţa Fermierilor.

„Forţa Fermierilor Expo” va fi găzduită de la platforma CTPark Bucharest West, la kilometrul 32 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti, în localitatea Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu.

Doresc să mulţumesc public domnului preşedinte al CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, doamnei vicepreşedinte Elisabeta Mihalcea, consilierilor judeţeni din toate partidele, pentru că au susţinut propunerea noastră”, a precizat în cadrul conferinței, Vlad Macovei.

Forţa Fermierilor Expo va fi un târg naţional cu impact maxim la care se vom prezenta soluţii pe care furnizorii de produse şi servicii le au pentru fermierii mici şi mijlocii, pentru ferma de familie, atât din sectorul vegetal, cât şi din zootehnie.

În cadrul târgului se vor organiza o serie de conferinţe şi dezbateri care să ofere răspunsuri la întrebarea: „Care este viitorul satului românesc?”

Produsele locale şi cele tradiţionale vor fi prezente în cadrul unor standuri expoziţionale.

Estimăm o prezenţă-record la Forţa Fermierilor Expo, de joi până sâmbătă, 13-15 octombrie 2022, mai ales datorită locației la care este ușor de ajuns.

Asociaţia Forţa Fermierilor se luptă pentru drepturile şi interesele legitime a 20.000 de membri înscrişi direct sau care fac parte din organizaţii afiliate la Asociaţia Forţa Fermierilor.

AFF acordă gratuit membrilor consultanţă juridică şi pentru accesarea fondurilor europene, precum şi suport mediatic şi de petiţionare pentru toate problemele sesizate de către membri. AFF este partener de dialog instituţional al autorităţilor publice centrale şi locale, pentru atingerea obiectivului membrilor noştri de a pune agricultura în ofensivă.

(Jurnal)