AcasăActualitateCetățenii chemați să protejeze pasărea devenită  simbol național al României

Cetățenii chemați să protejeze pasărea devenită  simbol național al României

“Salvați simbolul naţional, ciocârlia!″ Este apelul disperat făcut de organizaţiile de mediu, după ce România a rămas una dintre puţinele ţări europene în care se mai vânează aceste păsări.

De altfel, Ministerul Apelor şi Pădurilor permite, şi în acest an, împuşcarea a 440.000 de exemplare. Cota de vânătoare a fost stabilită fără niciun fundament, acuza activiştii. În plus, nimeni nu verifica ce păsări sunt ucise de fapt, pentru că, pe lângă ciocârlii, italienii şi spaniolii, cei mai numeroşi vânători de păsări în ţara noastră, decimează inevitabil, şi alte specii cântătoare. Cântecul inconfundabil al ciocârliei, strâns legat de tradiţiile romanilor, se va auzi tot mai stins avertizează cei care luptă pentru protejarea naturii.

Sute de mii de ciocârlii împușcate

Papp Tamaş, preşedinte Asociaţia Milvus precizează : “Noi nu ştim niciun studiu de ce se pot vâna 400.000 de ciocârlii în România. Aceasta cotă a fost dată pe baza cererilor. Adică cei de la asociaţiile de vânătoare au cerut atâta, atâta au primit.” La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor spun că această cotă nu reprezintă mai mult de 10 la sută din întreaga populaţie de ciocârlie de la noi, informaţie contestată însă de activiştii de mediu. Printre ciocârlii cad victime şi specii strict protejate de lege. Preşedinte Asociaţia Milvus mai spune: “Ciocârlia este prima pe listă, dacă mai venim şi cu vânătoare nu ştim unde vom ajunge cu numerele.”

La vânătoare, se foloseşte un dispozitiv care imită cântecul păsării. Însă printre ciocârlii cad victime şi specii strict protejate de lege. În ultimii ani, mai mulţi braconieri au fost prinşi în Italia şi Ungaria cu mii de păsări în bagaje, vânate la noi. Ovidiu Bufnilă, purtătorul de cuvânt al Societăţii Ornitologice Române susține că  “Sub umbrela ciocârliei sunt braconate păsări cântătoare care nu se află pe lista de păsări ce se vânează. Marii câştigători sunt braconierii. Cei care apoi ajung să le vândă sau să le gătească prin ţările mediteraneene”

Câte ciocârlii mai cântă în Romania

Potrivit Societăţii Ornitologice Romane, pe câmpiile din România mai zboară cel mult 850.000 de perechi de ciocârlii de câmp. Cotele de vânătoare stabilite anual de Ministrul Apelor şi Pădurilor au scăzut uşor în ultimii ani, după numeroasele petiţii lansate în spaţiul public care au strâns zeci de mii de semnături. Într-una dintre campanii, intitulată “Opresta barbaria, salvează ciocârlia!”, o soprană, cu voce ca de ciocârlie este împuşcată sugestiv, pe scenă. Potrivit legii, un vânător are voie să ucidă zilnic 50 de ciocârlii. Nimeni nu-l verifică însă cu ce pleacă în tolbă.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
16.1 ° C
16.1 °
16.1 °
79%
2m/s
89%
D
17 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
15 °
J
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!