AcasăActualitateZăpada și vântul au dus la avarierea a patru autoturisme pe o...

Zăpada și vântul au dus la avarierea a patru autoturisme pe o stradă din municipiu

Patru autoturisme au fost avariate în cursul zilei de ieri, 27 ianuarie, în municipiul Giurgiu, de copaci care s-au rupt din cauza vântului și a zăpezii și au căzut peste acestea. S-a întâmplat pe strada Decebal, într-o parcare amenajată.

Un al doilea eveniment, similar, s-a petrecut, o oră mai târziu, și pe b-dul Miron Nicolescu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, care au intervenit pentru a înlătura copacii de pe autoturisme.

Din fericire, în momentul producerii evenimentelor proprietarii nu se aflau în interiorul mașinilor.

„Pentru a preveni astfel de incidente, recomandăm cetățenilor ca, pe timpul fenomenelor meteorologice periculoase, să nu parcheze autoturismele în apropierea panourilor publicitare, a copacilor sau a stâlpilor de electricitate.

De asemenea, le recomandăm să nu atingă firele de electricitate căzute la pământ și să nu se adăpostească aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare”, se arată într-o informare a pompierilor giurgiuveni.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
97%
2.6m/s
77%
D
19 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
13 °
J
13 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!