Recent, Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind modificarea Legii Alegerilor Locale, care prevede, acum, reintroducerea votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene. În acest context, ministrul Economiei, senatorul Niculae Bădălău, scria, pe contul său de facebook:

”Guvernul propune revenirea la situația în care cetățenii își pot vota prin vot direct, uninominal, președintele de consiliu județean. Nu vom mai avea președinți de CJ aleși la masa verde a combinațiilor politice. Ei vor răspunde direct în fața alegătorilor, nu în fața partidelor.
Propunerea guvernului este ca atât în cazul președinților de CJ, cât și a primarilor, să fie încurajat votul pozitiv, într-un singur tur, pentru susținerea unui candidat și a unui program.
Alegerea președinților prin vot direct oferă cetățenilor mai multă putere în stabilirea reprezentanților lor din administrația publică locală.
Ordonanța de urgență dă curs unei solicitări din partea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România”.

Inițial, Guvernul a plănuit reintroducerea acestei prevederi în Codul Administrativ, dar s-a luat decizia să fie adoptată printr-o ordonanță de urgență separată.
Potrivit proiectului de OUG, articolul 15, alineatul (1) al legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 15. – (1) La aceeaşi secţie de votare alegătorii votează pentru consiliul local, consiliul judeţean, pentru primar şi pentru preşedintele consiliului judeţean.”