O tragedie a avut loc, în această dimineață, pe DN5. Nouă persoane au fost implicate într-un accident rutier și, din nefericire una dintre acestea și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite.

Evenimentul s-a produs în zona localității Uzunu, între un autoturism și un microbuz.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu o descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD și trei ambulanțe SAJ. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Șoferul autoturismului a fost găsit încarcerat și nu a mai putut fi salvat. Celelalte persoane rănite au fost transportate la spital.

Din nefericire, din totalul de 9 persoane implicate în accident, una a decedat, șoferul autoturismului un bărbat 72 ani, care se afla singur în mașina, iar alte 3 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la UPU GR. Cele 3 persoane se aflau in microbuz (alături de alte 5), având vârstele de 20 ani (bărbat), respectiv 34 și 64 ani (femei).
Nu a fost necesară activarea planului roșu de intervenție.

IPJ Giurgiu a trimis un comunicat de presă din care reies următoarele: „Din cercetări, s-a constatat faptul că, un tânăr de 22 de ani, din comuna Călugăreni, localitatea Hulubești, județul Giurgiu, aflat la volanul autoutilitarei ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 72 de ani, din localitatea Călugăreni, județul Giurgiu.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 72 de ani și rănirea a 3 persoane aflate în autoutilitară.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.„

(Jurnal)