AcasăActualitateSocialISU Giurgiu ne informează: într-o gospodărie din localitatea Malu Spart a izbucnit...

ISU Giurgiu ne informează: într-o gospodărie din localitatea Malu Spart a izbucnit un incendiu violent

Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-o gospodărie din localitatea Malu Spart. Flăcările au cuprins locuința și anexele aflate în apropiere și s-au extins rapid la casa vecinilor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, ale cărui forțe au fost solicitate în sprijin, având în vedere amploarea incendiului.
Astfel, pentru gestionarea situației, au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o cisternă, două ambulanțe SMURD, două SAJ și o unitate de terapie intensivă mobilă.
La sosirea echipajelor, au fost găsite două persoane care prezentau arsuri. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitale din capitală.
În prima gospodărie incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 170 mp, iar la vecini pe aproximativ 160 mp, în ambele cazuri pagubele fiind însemnate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, trebuie adoptate următoarele măsuri:
  • verificați periodic instalația electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

  • nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite;

  • nu utilizați aparate electrice care au conductorii de alimentare uzați, deteriorați sau care nu mai au ștecher;

  • nu alimentați concomitent mai mulți consumatori electrici din același prelungitor;

  • nu lăsați aparatele electrice sub tensiune atunci când nu le folosiți, deoarece acestea pot deveni surse generatoare de incendiu.

Articolul precedent
Deputatul PSD Marian MINA: „România are, în sfârșit, un guvern cu puteri depline. Dar adevărata schimbare trebuie să se vadă în economie și în buzunarele românilor! După luni bune de blocaj politic, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului Luca Niculescu. Este un pas important pentru stabilitatea țării, dar și începutul unei responsabilități uriașe. #PSD a decis să intre la guvernare pentru a schimba o direcție economică greșită, nu pentru a o continua sub o altă formulă politică. Am văzut cu toții unde au dus măsurile de austeritate promovate de Ilie Bolojan: prețuri tot mai mari, consum în scădere, venituri afectate și o economie care a pierdut ritmul de creștere. Românii au plătit deja prea scump pentru aceste decizii! Tocmai de aceea, PSD a condiționat participarea la guvernare de includerea în programul noului cabinet a măsurilor pentru relansarea economiei și protejarea nivelului de trai. Iar aceste măsuri au fost acceptate. Urmează decizii urgente: finanțarea spitalelor și a serviciilor publice esențiale, pregătirea bugetului pentru anul viitor, sprijinirea pensionarilor și a persoanelor vulnerabile, susținerea investițiilor și a mediului de afaceri. Sorin Grindeanu și PSD au demonstrat că responsabilitatea politică înseamnă să îți asumi decizii dificile și să insiști pentru soluții concrete, chiar și atunci când ar fi mai comod să rămâi în opoziție. Românii au suportat destul austeritatea. Acum este timpul să vadă și rezultatele unei guvernări care pune economia și nivelul de trai pe primul loc!”
ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
16.2 ° C
16.2 °
16.2 °
72%
0.4m/s
5%
mar
17 °
mie
19 °
J
22 °
vin
15 °
S
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!