Numărul mediu de salariaţi din economia locală a depăşit 5,1 milioane în 2019, cu circa 96.000 mai mulţi comparativ cu anul precedent. În capitală există 984.000 de angajaţi, în timp ce judeţele Timiş (240.000) și Cluj (239.000) sunt aproape la egalitate în topul județelor cu cei mai mulţi salariaţi în 2019.

Potrivit datelor centralizate de Ziarul Financiar pe baza cifrelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică, topul judeţelor cu cel mai mare număr de angajaţi în 2019 este completat de Braşov, Prahova, Iaşi, Bihor, Argeş, Ilfov şi Dolj. „Aceste judeţe au un număr mai mare de angajaţi deoarece au atras mai mulţi investitori de-a lungul timpului, au anumite avantaje competitive sau există producători mari în plan local, care au dus la dezvoltarea altor producători în jurul lor. Cum este Argeş, unde avem un producător mare de automobile, iar în jurul lui s-au dezvoltat alţi producători de subansambluri sau piese auto. Apoi, Timiş, Cluj, Bihor au un avantaj competitiv şi au atras investitori şi datorită apropierii de graniţa de vest şi conexiunilor de autostradă. De asemenea, judeţele care au şi centre universitare atrag inves­tiţiile pentru că investitorii găsesc acolo resurse umane calificate şi forţa de muncă de care au nevoie“, a explicat Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de recrutare Elite Searchers.

La polul opus, judeţele cu cel mai mic număr de salariaţi au fost Giurgiu, cu circa 33.000 de salariaţi în 2019, cu 581 mai puţini decât în 218, Călăraşi, cu aproape 44.000 de angajaţi, cu 829 mai mulţi decât în anul precedent, şi Ialomiţa – aproape 45.000 de salariaţi, în creştere cu 983 comparativ cu 2018. „De asemenea, în aceste judeţe şi nivelul salariilor este sub nivelul pieţei şi astfel nu sunt deloc atractive pentru angajaţi“, explică expertul în recrutare.

Cele mai mari scăderi ale numărului de angajaţi au fost în Hunedoara (-1.212 de salariaţi în 2019 comparativ cu 2018), Bistriţa-Năsăud Prahova (-1.125) şi Caraş-Severin (-1.051 de salariaţi).