Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare privind combaterea infecției cu SARS-CoV-2, medicul Valeriu Gheorghiță, afirma că tinerii cu vârste sub 18 ani și persoanele cu boli cronice grave și în stadii terminale nu vor fi imunizați.
Motivul invocat de specialiști este că nu există studii certe cu privire la aceste categorii de vârstă efectuate de companiile care dezvoltă un vaccin care să combată infecția provocată de noul coronavirus. Acesta susține că, dacă populația va accepta vaccinul, cel mai probabil după jumătatea anului viitor, s-ar putea discuta despre imunizare colectivă.
„În momentul de față, în studii, este o singură companie care a inclus, de pildă, persoane între 12 și 18 ani în studii, deci cu siguranță sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel puțin în perioada următoare, și de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce privește terapia. Deci pacienții care au fost instabili, mă refer un pacient cu un cancer în fază avansată, un cancer necontrolat terapeutic sau în faza realmente necontrolată și de finalizare. Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru că, în primul rând, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranță deja orientat, s-au adaugăt și categorii de persoane care au boli cronice”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Medicul a precizat că în momentul actual „nu e neapărat o contraindicație faptul că cineva a trecut sau nu prin infecția cu SARS-CoV-2″, însă, atunci când o persoană a trecut prin boala provocată de noul coronavirus și organismul său a produs anticorpi, s-ar putea amâna vaccinarea, dar aceasta nu este contraindicată la acest moment.
Întrebat despre conduita după vaccinare a celor care primesc serul, medicul a explicat că măsurile trebuie respectate până la momentul imunizării colective.
„Categoric da, este important să respectăm pe mai departe masurile de prevenție, însă la un moment dat aceste măsuri vor fi ușor-ușor retrase în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă”, a arătat Valeriu Gheorghiță.
(Jurnal)