Pe data de 6 noiembrie debutează, oficial, campania electorală pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 6 decembrie. În lupta pentru un loc în parlament s-au înscris în total, la nivel național, 7.136 de candidați. Participarea femeilor rămâne, însă, redusă și la alegerile parlamentare, deși procentul crește puțin față de alegerile locale din septembrie. La alegerile locale, conform calculelor EFOR, femeile au reprezentat 22,9%, iar pentru alegerile din decembrie reprezintă 29,5%. În același timp, plasarea acestora pe locuri eligibile pe listele de candidați poate fi îmbunătățită, pentru a oferi șanse egale cu adevărat.
Cei mai mulți candidați provin de la PMP (641), PNL (640), Pro România (639) și PSD (631). Alianța USR-Plus, singura alianță la aceste alegeri, a înregistrat 616 candidați, iar separat USR are 390 de candidați, iar Plus 226 de candidați.Excluzând candidații independenți, un număr de 128 de liste propuse de partidele politice conțin un singur candidat, iar 28 includ doi candidați. Listele cele mai lungi sunt cele pentru București, unde ajung până la 37 de candidați.
Cea mai mare competiție este în județul Brăila la Camera Deputaților, cu 19,8 candidați pe loc, iar cea mai mică la Buzău, cu 9 pe loc. Și la Senat, lupta cea mai intensă se poartă în Brăila, cu 27,5 candidați pe un loc, cea mai slabă înregistrându-se în Prahova, 11,8 pe loc.
La Giurgiu, conform statisticilor, au fost depuse 13 liste de partid pentru Senat și tot atâtea pentru Camera Deputaților. Din totalul de 47 de candidați la un scaun de senator (două partide au depus un singur candidat pe listă), 15 sunt femei. Cele mai multe reprezentante ale sexului așa zis slab au fost înscrise pe listele Partidului România Mare (câte trei reprezentante), celelalte formațiuni având, în marea lor majoritate, câte o femeie.
Iată, mai jos, listele depuse de partide atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților, așa cum sunt ele prezentate pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
Senat:
Uniunea Democrată Maghiară Din România | Darvas-Incze | Judit | 1 |
Tóth | Sándor | 2 | |
Csiki | Kalman | 3 | |
Fejér | Anikó-Maria | 4 | |
Alianța Usr Plus | Voicilă | George-Oliver | 1 |
Baicu | Paula-Dănuţa | 2 | |
Marcoci | Ioan | 3 | |
Pintenaru | Dragoş-Nicolae | 4 | |
Partidul Social Democrat | Cazanciuc | Robert-Marius | 1 |
Basangiac | Constantin | 2 | |
Bălan | Cristina | 3 | |
Guţu | Alin | 4 | |
Partidul Național Liberal | Petcu | Toma-Florin | 1 |
Muscalu | Ionel | 2 | |
Ştefan | Florin-Valentin | 3 | |
Turcu | Nicoleta | 4 | |
Partidul Pro România | Vladu | Cezar-Claudiu | 1 |
Mănucu | George | 2 | |
Pinciu | Dan-Alexandru | 3 | |
Sima | Carmen | 4 | |
Partidul Mișcarea Populară | Burlacu | Ştefan | 1 |
Macavei | Gheorghiţă | 2 | |
Zane | Laurenţiu-Dumitru-Daniel | 3 | |
Olariu | Petruţa-Denisa | 4 | |
Partidul Verde | Antoniu | Florin | 1 |
Cioboată | Lucian-Cristian | 2 | |
Frîncu | Emilia | 3 | |
Partidul Socialist Român | Năcioiu | Nicolae | 1 |
Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) | Ciolpan | Elena- Cristina | 1 |
Fotache | Viorel-Cristian | 2 | |
Tănăseli | Adrian- Laurenţiu | 3 | |
Potângă | Florin | 4 | |
Alianța Pentru Unirea Românilor | Stănilă | Alexandru | 1 |
Buduleci | Şerban Andrei | 2 | |
Nicolaescu | Alexandru-Cătălin | 3 | |
Ţepeluş | Mariana- Flori | 4 | |
Partidul Noua Românie | Pitulice | Viorela | 1 |
Partidul Ecologist Român | Lămăşanu | Vasile | 1 |
Muşat | Geta | 2 | |
Turcu | Marian | 3 | |
Dobrescu | Ionuţ- Cristian | 4 | |
Partidul România Mare | Ungureanu | Marieta | 1 |
Ciucu | Mihaela- Gina | 2 | |
Lungu | Laurenţiu-Florin | 3 | |
Francisc | Mihaela | 4 |
Camera Deputaților
Uniunea Democrată Maghiară Din România | Dudas | Anna-Maria | 1 |
Hermann | Timea-Gabriella | 2 | |
Fülöp | Gabriella | 3 | |
Taizs | János | 4 | |
Lazăr | Attila | 5 | |
Barabás | Laszlo | 6 | |
Alianța Usr Plus | Alexandru | Ionuţ-Ciprian | 1 |
Bobe | Florian | 2 | |
Petrescu | Angelo-Aurelian | 3 | |
Gheorghe | Costel | 4 | |
Lixandru | Laura | 5 | |
Dincă | George | 6 | |
Partidul Social Democrat | Mina | Marian | 1 |
Dinu | Cristina-Elena | 2 | |
Toma | Bogdan | 3 | |
Lazăr | Daniel-Cosmin | 4 | |
Udvuleanu | Dragoş-Ionuţ | 5 | |
Vasilică | Constantin-Eugen | 6 | |
Partidul Național Liberal | Andrei | Alexandru-Ioan | 1 |
Horga | Maria-Gabriela | 2 | |
Meclea | Alina | 3 | |
Popescu | Alexandru-George | 4 | |
Costache | Robert Andrei | 5 | |
Beliţă | Nicolae | 6 | |
Partidul Pro România | Barbu | Nicolae | 1 |
Barbu | Ionuţ | 2 | |
Damian | Marian | 3 | |
Nichita | Tereza | 4 | |
Isaia | Gina-Petronela | 5 | |
Nicolae | George-Cristian | 6 | |
Partidul Mișcarea Populară | Ivăşchescu | Nicolae | 1 |
Voicu | Constantin | 2 | |
Moldoveanu | Lucica-Mihaela | 3 | |
Şerban | Vasile-Ionel | 4 | |
Brătilă | Ion | 5 | |
Nadolu | Roxana | 6 | |
Partidul Verde | Niculae | Tudorel | 1 |
Şerbănescu | Petra | 2 | |
Sendrea | Laurenţiu-Tudorică | 3 | |
Nicolescu | Dan-Adrian | 4 | |
Daia | Laurenţiu-Paul | 5 | |
Poteraşu | Mirel-Valentin | 6 | |
Partidul Socialist Român | Lungu | Ruxandra-Georgeta | 1 |
Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) | Bălăşoiu | Denisa | 1 |
Geamănu | Elena-Violeta | 2 | |
Călina | Alexandru | 3 | |
Gavătă | Nadia-Florina | 4 | |
Calotă | Daniel | 5 | |
Aron | Marius-Adrian | 6 | |
Alianța Pentru Unirea Românilor | Mirea-Diaconu | Florian | 1 |
State | Constantin-Mirel | 2 | |
Trâmbez | Cristian-Ştefan | 3 | |
Peptea | Emil-Gheorghe | 4 | |
Bărzoi | Ionela-Laurenţia | 5 | |
Moţoc | Vasile | 6 | |
Partidul Noua Românie | Beşan | Ştefan | 1 |
Partidul Ecologist Român | Drăghici | Constantin | 1 |
Florescu | Ştefan-Dan | 2 | |
Miulescu | Viorel | 3 | |
Udeanu | Florin-Alin | 4 | |
Pîslaru | Loredana-Ionela | 5 | |
Mihaiu | Alexandru- Constantin | 6 | |
Partidul România Mare | Francisc | Adrian | 1 |
Bărbuţă | Mihai-Ciprian | 2 | |
Dragomir | Alexandru-Daniel | 3 | |
Chamas | Camelia-Rodica | 4 | |
Dragomir | Daniela-Silvia | 5 | |
Dragomir | Ghiorghiţa | 6 |