Ștafeta veteranilor INVICTUS a ajuns și la Giurgiu

0
258

Peste douăzeci de voluntari au ajuns și în acest an la Giurgiu în cadrul evenimentului organizat de Asociația Voluntarilor INVICTUS România, inclus în seria manifestărilor premergătoare Zilei Armatei Române.

La Mausoleul Eroilor din incinta Bisericii „Înălțarea Domnului” au fost întâmpinați de primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu pentru a primi ștafeta și de administratorul public, Ionel Muscalu.

Astăzi, 6 octombrie, începând cu ora 09:00 dimineața, edilul le va preda ștafeta pentru ca voluntarii să-și continue drumul spre Alexandria, având ca punct final, municipiul Carei.

Acest eveniment sportiv presupune purtarea unei ștafete a cărei culoare coincide cu unul dintre cele trei trasee: albastru, galben și roșu.

În această acțiune se pot înscrie alergători și cicliști (amatori și profesioniști), civili și militari.

Regula este ca întotdeauna cel puțin doi participanți să se afle în alergare, ducând în acest mod ștafeta la destinație.

Având ca punct final de întâlnire municipiul Carei, traseele însumează peste 3800 de km.

În încercarea de a reconstitui, trei dintre drumurile străbătute de vitejii luptători, voluntarii se vor opri la fiecare monument ridicat in memoria eroilor ce și-au jertfit viețile pentru libertatea și suveranitatea României”, se arată într-o postare a Primăriei municipiului Giurgiu.

(Jurnal)