În ședința de Guvern din 21 aprilie s-a adoptat hotărârea privind ultimele expropieri de culoar, necesare pentru autostrada Transilvania.

Cu această ocazie, Senatorul Toma Florin Petcu, președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Senat a ținut să marcheze acest moment extrem de important, precizând: Susțin finalizarea proiectelor mari de infrastructură, fără de care dezvoltarea economică a României nu se poate produce. Astăzi suntem mult mai aproape de finalizarea unui proiect mare, care era doar pe hârtie.
Pentru sectorul Nușfalău-Suplacu de Barcău, un traseu în lungime de 13,5 km, antreprenorul a depus proiectul pentru autorizarea lucrărilor, urmând ca în perioada următoare să se emită autorizația de construire, după care, pe parcursul a 18 luni, se vor desfășura lucrările de execuție.
Ministerul Transporturilor a anunțat cu această ocazie că celelalte sectoare ale Autostrăzii sunt fie cu contracte semnate, urmând să înceapă lucrările, fie în licitație – a menționat Senatorul giurgiuvean PNL, Toma Florin PETCU.
(Jurnal)