Luni dimineață, în jurul orei 10.30 un grup de aproximativ 30 de romi au intrat în Primăria din Comuna Clejani, să ceară socoteală primarului Florin Nidelea de ce Poliția localității nu soluționează problemele din comună. După cum ne declara însuși primarul comunei, oamenii sunt nemulțumiți de numărul mare de incidente din ultima perioadă , soldate în majoritatea lor cu acte de agresiune. ”Oamenii s-au săturat de scandalurile astea care sunt seară de seară…M-au acuzat chiar că aș fi mână în mână cu Poliția, că nu soluționăm cazurile de agresiune petrecute în comună, ne spunea primarul Florin Nidelea. Am sunat și eu mascații căci în mod normal trebuia să-i dau afară când au început să țipe…

Acest incident se petrece la puțin timp după ce  două familii de romi din localitate  au avut un conflict în plină stradă, agresâdu-se cu bâte, furci și topoare, conflict îndelung mediatizat la acel moment de presă.

De data aceasta oamenii aceștia au venit fără a avea ceva în mână…ne preciza primarul comunei Clejani. Sunt localnici care se află de mai multă vreme într-un clinci cu o familie mai recalcitrantă din localitate .Și de aici a plecat toată treaba. De la familia respectivă, că nu se iau măsuri de către Poliție. Într-adevăr, așa e! Poliția,  la momentul ăsta, are 250 de dosare în Postul de Poliție Clejani, nesoluționate de domnul Vișinescu de la Mihăilești. Iar pe toată secția lui Vișinescu, în fiecare comună sunt  câte minim 100 de dosare nesoluționate. De ce? Nu știu…Nu mă întrebați pe mine, întrebați-l pe Vișinescu. Ieri (luni 17 septembrie – n.red.) a fost la noi domnul Georgescu              ( Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Giurgiu – n.red.), a fost dl. Țincu, Popescu de la Circulație… I-am dus prin comună, au văzut despre ce este vorba… Între timp a început un alt scandal. Un alt grup a intrat cu furci și topoare peste alții. În direct , acolo de față cu noi!    S-au blocat și dumnealor …La un moment dat nu mai știau ce să înțeleagă.

Întrebat care este situația la ora redactării materialului, în comună și ce se va întâmpla în următoarele zile, primarul Florin Nidelea ne-a spus: Eu acum (marți 18 septembrie, ora 8.30 – n.red), vin la Prefectură. Dacă nu îmi dă protecție la Primărie , asta e …Salutăm partidul și plecăm acasă!… Da într-adevăr ,după cele două conflicte iscate în comună acum sunt posturi fixe de jandarmi, dar la Primărie nu-i nimeni! Iar eu la Primărie nu mai mă duc fără protecție. Orice s-ar întâmpla! Să vedem ce spune prefectul … Astăzi vreau să ajung la ministru și mă așez la ușa lui și nu plec de acolo până nu m-o primi. O zi, două, trei, patru, stau acolo. Mănânc covrigi și beau apă. Nu mai pot…Am făcut prea multe pentru ei (cetățenii localității Clejani- n.red) și uite unde am ajuns…

Toată chestia a plecat de la faptul că le-am dat drumul la o monitorizare în comună și a prins lumea curaj în legătură cu familia aia recalcitrantă.  Și au ieșit afară ăștilalți care nu au nicio vină! Și acum pe unde îi prind îi ciomăgesc. Sunt pe camere ( de luat vederi – n.red) înregistrați . Am dat drumul de duminică după amiază. De bine ce am dat că deja am avut trei conflicte, de duminică până astăzi…pe camere direct!…Sunt hotărât. Nu plec din birou de la prefect până nu rezolv problema. Nu rezolv, plec acasă! Îmi dau demisia , fac conferință de presă și la revedere!- a mai precizat primarul comunei Clejani, profund speriat de evenimentele din comuna pe care o gestionează.

Cotidianul nostru vă va ține la curent cu acest  incident,  de îndată ce vom avea noi amănunte…

(Jurnal)