AcasăActualitateProteste de amploare ale sindicaliștilor din penitenciare. Când protestează cei din Giurgiu

Proteste de amploare ale sindicaliștilor din penitenciare. Când protestează cei din Giurgiu

Miercuri, 13 ianuarie, circa o sută de sindicaliști din poliție și din penitenciare au protestat în fața Ministerului Muncii, ca urmare a anunțului făcut de guvernanți că, de la 1 ianuarie, salariile din sistemul bugetar vor fi înghețate.

Reamintim că pe data de 31 decembrie 2020, sindicaliștii EUROPOL Giurgiu au pichetat sediul Prefecturii, doleanțele lor fiind legate de același anunț legat de salarii și pensii.

În ceea ce privește protestele de la nivelul Penitenciarului de Maximă Siguranță Giurgiu, acestea vor avea loc, așa cum declara liderul sindical Șerban Oprică, în data de 10 februarie, conform calendarului național stabilit de conducerea centrală a sindicatului.

„Săptămânal, câte trei unități de penitenciar din țară protestează, și, conform programării, Giurgiu va ieși în stradă pe data de 10 februarie. Menționăm că protestul nostru nu va afecta activitatea din Penitenciar, la acesta participând doar cei care nu sunt în tură la acel moment”, a mai precizat Șerban Oprică.

Proteste similare ale angajaților din penitenciare au mai avut loc, cel mai recent având loc în luna mai a anului 2019.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
90%
1.2m/s
83%
J
19 °
vin
17 °
S
20 °
D
19 °
lun
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!