În urma unui control din Capitală (păi la Giurgiu, cine să-l facă?), în care s-a constatat că marfa era depozitată în niște condiții de igienă groaznice, după foarte mulți ani, Hala veche, destinată comercializării produselor din carne a intrat, după cum vă aduceți aminte, în lucrări de  reamenajare.

La terminarea lucrărilor însă giurgiuvenii au constatat că Hala pe holurile de acces ale consumatorilor arătau la fel ca înainte.

Iată de ce ne-am adresat noului primar al Municipiului, Adrian Anghelescu, solicitând să ne spună dacă în timpul scurt de la preluarea mandatului a avut timp  să  verifice dacă s-a făcut în mod real recepția lucrărilor la hala din Piața Centrală, având în vedere pe de o parte, experiența cu strada Gării, iar pe de alta, constatând că intrând în această hală reamenajată (??), pare că nu s-a schimbat nimic?

Am dorit totodată să știm cine ar trebui să suporte costurile așa ziselor reparații, la care, de ce nu, s-ar putea adăuga și o sumă, însemnând daune-interese?

Și iată ce ne-a răspuns primarul Anghelescu:

Din păcate, în mandatele precedente s-a instaurat ideea, fundamental eronată, reminiscență a epocii comuniste și a tranziției cărora le suntem încă tributari, că primarul e un fel de bărbierul din Sevilla, care știe tot, vede tot și că rezolvă tot doar dintr-o privire sau pocnind  din degete. 

Este adevărat însă  că, în fiecare dimineață, sunt informat despre întreaga activitate a angajaților și stadiul fiecărei lucrări din oraș.

În privința Halei vechi, după cum știți, contractul este legea părților, iar prevederile sale nu pot fi schimbate în timpul derulării acestuia.

Primăria are departamente specializate care desfășoară activitatea de recepție, iar responsabilitatea pentru recepția unei lucrări neconforme le revine.

În ce măsură și la ce parametri obiectul contractului a fost sau nu realizat, ne poate spune doar un organ de control.

Tot reprezentanții acestui organ de control sunt cei ce ne pot spune cui îi revine eventuala culpă pentru nerealizarea obiectului contractual și identificarea celor culpabili.

(Jurnal)