Sâmbătă, 18 septembrie, în Punctul de Trecerea a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Giugiu , au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific unui ansamblu rutier, care transporta frigidere din Turcia, pentru o firmă din România.

La volanul automarfarului se afla un cetățean român, în vârstă de 32 ani. În urma controlului fizic preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, s-a constatat faptul că șnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei fără a se deteriora sigiliul vamal.

Pentru acest motiv s-a dispus efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului, activitate derulată împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Giurgiu.

Astfel, echipa comună de control a descoperit în compartimentul marfă mai multe cutii de carton, ce conțineau 1.000 de parfumuri, toate inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele, în valoare de aproximativ 250.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate de către lucrătorii vamali în vederea continuării cercetărilor.

Cu zi înainte, vineri ,  17 septembrie, polițiștii de frontieră giurgiuveni depistaseră, pe sensul de intrare în țară, la controlul specific, asupra unui autocar care transporta persoane în regim internațional, pe ruta Turcia – România,  printre bagajele pasagerilor, mai multe pungi  ce  conţineau aproximativ 500 de articole vestimentare ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 22 de ani, pasager al autocarului. Acesta a declarat autorităților faptul că a primit aceste produse de la un conaţional și a fost plătit cu suma de 300 de euro pentru a le aduce în România.

Articolele vestimentare, în valoare de aproximativ 100.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, atât față cetățeanul român cât și față de cel turc se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet competentă.

(Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu – Inspector principal de poliție Roxana Popazu)