Se pare că pepenii de Dăbuleni au devenit  în România un fel de marcă înregistrată, de garanție a calității  produsului. Din păcate escrocheria este aceeași ca și în cazul roșiilor românești care,  deși multe sunt  aduse din import , pe etichetă  scrie că sunt românești…

De când comercianții noștri s-au prins că legumele produse la noi sunt mai căutate de clienți,  decât cele din afară, imediat au pus pe produsele aduse din Turcia, Grecia sau Italia, eticheta de …românești!

Așa se întâmplă și cu pepenii…Oriunde te-ai duce, de la marketurile din cartierul Tineretului și până  dincolo de comuna Călugăreni, pe marginea șoselei care leagă Giurgiu de Capitală, toată lumea vinde doar pepeni de Dăbuleni. De parcă localitatea asta ar fi  mare cât un continent , iar  locuitorii zonei ar crește lubenițe și pe acoperișul caselor!

Asta îmi aduce aminte de o întâmplare nostimă petrecută cu ceva ani în urmă. Un viticultor și cunoscător în ale enologiei, văzându-mă căutând prin rafturile unui magazin de vinuri,  interesat de o Busuioacă de Bohotin, mi-a tăiat cheful de a mai cumpăra ceva.

” – Domnule dragă , eu sunt din partea locului, de la Huși, acolo unde e patria Busuioacei – mi-a spus omul, zâmbind. Pot să te anunț că acolo, doar pe un deal se mai cultivă acest soi de viță, unic la noi în țară Deși, aproape  toate combinatele de vinuri produc astăzi Busuioacă de Bohotin ! Nu ți se pare puțin cam ciudat? – mi-a mai precizat omul, făcându-mă să înțeleg că nu întotdeauna  etichetele sunt sincere cu consumatorii.

    Așa și cu pepenii… De oriunde i-ai cumpăra ți se va spune că sunt de la Dăbuleni. Nu e nimic rău în asta, dar destui giurgiuveni ( chiar și autorul acestor rânduri ) s-au plâns că gustul pepenilor este extrem de prost și că  mulți dintre ei au fost nevoiți să îi arunce la container.

 Și cred că nu este deloc comod să vii cu un pepene de 10-12 kg acasă, să îl tai și să fugi apoi cu el, în brațe, la gunoi. O să ziceți că îi puteți face dop înainte de al cumpăra…Credeți însă că un pepene ținut în soare, o zi sau două, în fața magazinului, vă mai poate reda gustul său real?

Una peste alta, pepenii pe care îi cumpărăm nu mai au  dulceața și aromele celor consumați în copilăria noastră ( a celor de vârsta a treia, evident).

Unde oare sunt pepenii ăia uriași, care pârâiau  sub greutatea miezului copt, cu cocoșul roșu, brumat , dulce ca mierea, pepeni a căror zeamă  îți lipea degetele, cu sâmburi mari cât unghia și negri ca abanosul.  Ca majoritatea legumelor și fructelor și pepenii , sunt forțați la rândul lor să arate frumoși și mari pe dinafară,  cât mai de timpuriu, pentru a putea fi vânduți la un preț mai mare.

 Lăcomia multora dintre producători, dorința lor de a obține  un profit cât mai mare și cât mai rapid, face ca și pepenii vânduți sub brandul de Dăbuleni, să ne lase – în cele mai multe cazuri – un gust amar. Nimeni nu mai are răbdare să lase pepenele  să ajungă la maturitate, în condiții naturale.

Așa că aveți mare grijă atunci când cumpărați pepeni de…Dăbuleni!

(Jurnal)