În ultimele 24 de ore, al nivelul județului Giurgiu au fost constatate de către polițiștii giurgiuveni mai multe infracțiuni de la regimul rutier.

Astfel, la data de 15 august a.c., ora 17.30, polițiștii Biroului Rutier au depistat în comuna Gostinu, județul Giurgiu, un tânăr de 29 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager care a indicat o valoare de  0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.”

Tot la data de 15 august a.c., ora 17.00, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie, cu privire la faptul că a avut loc un eveniment rutier pe strada Griviței din municipiul Giurgiu, soldat cu pagube materiale.

În baza sesizării, polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, fiind identificat conducătorul auto, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Giurgiu.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.”

În data de 15 august a.c., ora 18.20, polițiștii din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Băneasa au depistat, în comuna Băneasa, județul Giurgiu, un autoturism condus de către un tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că persoana depistată avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat.”

La data de 15 august a.c., ora 14.15, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vânătorii Mici au depistat, pe strada Principală din localitatea Zădăriciu, județul Giurgiu, un autoturism condus de către un bărbat, din municipiul București.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că persoana depistată avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat.”

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)