…Este concluzia trasă de directorul DJTDCT Giurgiu. Rar ne-a fost dat să auzim un șef de societate vorbind cu asemenea respect și grijă față de salariații săi.

Angajații acestei Direcții se trezesc la 5 dimineața, se duc la încărcat de asfalt și muncesc ore întregi, depunând efort și dăruire în tot ceea ce fac – declara Daniel Cârpușor despre salariații Direcției Județene de Transport, Drumuri și Control Trafic Giurgiu, instituție în care am poposit nu demult.

Activitatea lor implică mult efort, oboseală, stres, însă nu am auzit niciodată din partea lor niciun comentariu negativ – mai preciza directorul acestei instituții vitale pentru transportatori și în general pentru toate autovehiculele ce circulă frecvent pe drumurile județului Giurgiu.

După ce ne-a prezentat situația critică a drumurilor, la finele acestei ierni capricioase, ce impune la acest moment un număr extrem de mare de plombe, Daniel Cârpușor ne-a vorbit despre lucrările specifice acestei perioade.

Toaletarea vegetației de pe drumurile județene, mai ales în contextul precipitațiilor abundente din ultima perioadă, se va executa atât cu angajații Direcției, cât și cu terți. Asta pentru că, din păcate nu avem un efectiv prea mare, de aceea vom apela la alte firme pentru lucrările ce vor rămâne de executat. Dar nu prea mult că nu avem bani. Mare parte din toaletarea de pe marginea drumurilor o facem cu autoglederul.

Din păcate activitatea noastră depinde și de condițiile meteo, iar în zilele în care plouă, cât și în următoarea zi, pentru noi reprezintă o reală problemă – ne mai spunea directorul Direcției.

În privința utilajelor pentru toaletarea drumurilor avem utilaje, însă ne propunem să mai achiziționăm. Pentru cine nu știe, sunt vestitele drujbe, cositoare, un mulag cum mai sunt ele denumite… Este un utilaj de tăiat vegetația, ca un fel de tocător care practic curăță tot.

Munca este istovitoare căci pe fiecare metru de drum, avem 5 metri pătrati de vegetație. Noi trebuie să toaletăm până la zona de siguranță a drumului, adică 2,5 m de la marginea exterioară a șanțului drumului.

Așa cum vă spuneam avem însă foarte mult de lucru pe asfaltare. Unele sunt rămase din urmă… Zonele cele mai afectate sunt: DJ 601, 611, 602, 503, 504, 411, 412, 412 A, 421, 412 A, 404, 401, adică aproape tot județul. Sunt câteva! După ploaie se umplu cu apă zone periculoase, pe care trebuie să le remediem, mai ales că în acele zone pot avea loc accidente cu urmări tragice și aici ne referim chiar la pierderea de vieți omenești. Exemplu ar fi drumul ce merge spre Vieru unde sunt două găuri, una spre dus, una spre întors, de aproape 1m, un metru și ceva diametrul gropii, amândouă pe zona carosabilă. Când plouă găurile sunt umplute de apă și nu se mai văd…

Am trimis echipa să facă o mică reparație, ca să nu punem în pericol viața oamenilor. Pe 602, la Săbăreni, am frezat, am turnat covor asfaltic… încă se lucrează, pentru a se continua spre Joița, unde de asemenea vom face reparații. Dar cum vă spuneam, trebuie intervenit peste tot… Din păcate sunt și șoferi care au fost deranjați de lucrările noastre în carosabil. S-au dat jos din autocamioane și ne-au apostrofat oamenii pentru faptul că am intervenit la carosabil. Ce să mai înțelegi? Dacă intervii nu e bine, dacă nu intervii nu e bine… Acolo ne-am dus cu finisorul, am frezat, am turnat covor asfaltic. Ne ducem până în Joița unde vom face reparații. Mai avem pe la Clejani, mari de te ascunzi în ele…Se impun și aici cât mai urgent reparații, cât și în alte zone ale județului.

Daniel Cârpușor ne explica și faptul că lucrările lor sunt grevate uneori de o procedură dificilă, întrucât după ce se câștigă licitația, firmele participante, care au pierdut, fac contestații.

Drumul 503, ce duce la Toporu unde s-a câștigat licitația, s-a dat în judecată, căci s-a contestat și mai durează totul 2 ani. Și, uite așa, nu putem face un drum din cauza unora care se bat pe contract… Deci urmează după contestații, amânări, până se dă hotărârea, noi contestații…, și s-ar putea termina în coadă de pește, solicitându-ni-se să mai facem din nou licitația.

Mai avem un drum spre Toporu, limită cu județul Teleorman, ce este prins în programul de reziliență. Dar mai durează un an și jumătate până putem să ne apucăm de el. I-am băgat niște balast prin găuri… Deși era duminică, am mers împreună cu familia să văd cum se prezintă lucrarea.

Uneori durează doi ani toate aceste proceduri. În această perioadă se opresc toate lucrările, timp în care devenim simpli spectatori la o suită întreagă de diligențe, contestații și contestații la contestații, după care o iei de la capăt, peste trei ani. Și tot așa…, ne mai spunea, cu un aer descumpănit, directorul Direcției Județene de Transport, Drumuri și Control Trafic Giurgiu, Daniel Cârpușor.

(Florian TINCU)