După cum ne-a relatat cel ce ne-a trimis imaginea de față la redacție, individul ce conducea acest autoturism s-a scuzat în fata polițiștilor locali spunând ca a vrut să cumpere cartofi. După cum am înțeles cartofii – cumpărați joi, la ora prânzului – l-au cam usturat la preț pe mitocanul parcărilor…

Tot la cumpărături se oprise și cel din imaginea de mai jos, doar că parcarea autoturismului în stația de autobuz de pe bulevardul CFR s-a produs miercuri seara, în jurul orelor 17,30. Cu nonșalanță, proprietarul autovehiculului le-a reproșat celor câțiva giurgiuveni ce așteptau zgribuliți sosirea unui mijloc de transport în comun, atunci când aceștia l-au întrebat unde mai oprește microbuzul: „Luați-mi carnetu’, dacă sunteți jmecheri!”. Ei, bine, „jmecheri” n-au fost oamenii, ci i-au imortalizat staționarea, imaginile ajungând chiar și la Direcția Poliției Locale Giurgiu.