AcasăActualitateLegendă vie a acestui oraș, la 89 de ani, reputatul croitor Călin...
ActualitateEveniment

Legendă vie a acestui oraș, la 89 de ani, reputatul croitor Călin BUCUR ”croiește” cu har povestea vieții și a lungii sale cariere profesionale…! (Partea a II-a)

By admin
0
2361

Întrebat  despre unul dintre cele mai emoționante momente trăite de-a lungul vieții sale, meșterul Călin Bucur ne-a povestit despre o întâmplare ce l-a pus multă vreme pe gânduri, mai ales în privința relației noastre a oamenilor cu Dumnezeu…

Este un moment emoționant pe care n-o să-l uit niciodată,  petrecut cu vreo 20 de ani în urmă.  Eu și Stancu Teodorescu, un om destul de înstărit  la momentul acela, ne-am hotărât  tam-nisam, să ridicăm un monument în cinstea eroilor ce muriseră pe front, în cel de-al doilea război mondial, locuitori ai comunei Gogoșari, de unde ne tragem amândoi…. Totodată am decis să dezvelim monumentul chiar de ziua comunei . Răposatul profesor Daia Bilcea, impătimit după astfel de momente aniversare,  s-a ocupat de tot ce a însemnat organizare… El a vorbit cu profesorii școlii, cu reprezentanții Primăriei, el a pregătit cuvântarea ce a fost ținută în fața locuitorilor…   

Una dintre văduvele de război, prezentă la acea ceremonie s-a apropiat la un moment dat de mine și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: „…Cimitirul nostru este departe de sat…De aceea noi, aici vom veni de fiecare dată să ne jelim bărbații noștri care au căzut pe câmpul de luptă…”!

Ba chiar una dintre cele aflate în grupul acelor femei a venit și mi-a pupat mâna. Ca semn de mulțumire pentru ceea ce făcusem acolo. Mi-au țâșnit lacrimile din ochi, am rămas pentru câteva clipe paralizat de surpriză…Am văzut atunci niște copii îmbrăcați în niște costume naționale, elevi care veniseră, așa cum se obișnuia la astfel de evenimente, să spună câteva poezii…Printre ei am văzut și vreo 5-6 copii amărâți, îmbrăcați în niște straie ponosite. Am întrebat-o pe directoarea școlii ce e cu ei și femeia mi-a mărturisit că nu au avut haine mai bune și au venit și ei îmbrăcați cu ce au avut pe acasă. În fracțiuni de secundă m-am revăzut pe mine într-unul din acei copii, pe vremea când plecasem de acasă să învăț o meserie. Mi-am  amintit că deși luasem premiul trei, în clasa a cincea,  nu aveam nici măcar  sandale în picioare…

La vremea aceea în comerț nu se găseau uniforme…Veneau părinții și le comandau la noi. Pe loc m-am hotărât să le fac eu copiilor ăia, 10 costume. Directoarea mi-a spus că nu are bani cu ce să le plătească. Deși nu dădeam pe brânci de înstărit, am decis să le fac acelor copii costumele gratuit. După aproape doi ani de la acest moment directoarea a primit bani de la Primărie pentru a le face uniforme copiilor și a venit la mine să îmi comande 45 de uniforme pentru elevi. M-am cutremurat…Mi-am zis: Asta este numai mâna lui Dumnezeu! Pentru că dăruisem dezinteresat, Domnul îmi dădea înzecit înapoi darul pe care-l făcusem acelor copii…

Atunci am făcut și o fotografie, alături de copiii aceia pe care nu-i voi uita niciodată – ne mai spunea Călin Bucur, cu glasul sfâșiat de emoția momentului evocat.

Povestea lui Garabet Acic, mentorul profesional al meșterului Bucur

Deși a ieșit la pensie de 34 de ani, meșterul Călin Bucur lucrează în continuare. Nu pentru bani, cum ar crede unii…Căci meșterul este conștient că nu va lua nimic cu el atunci când va pleca din această lume, ci din dragoste pentru această frumoasă profesie, pentru uneltele sale de croitorie, care i-au adus nu numai satisfacție și notorietate, ci și prețuirea oamenilor…

Astăzi nu mai face nimeni croitorie pe comandă în Giurgiu. Știți de ce? Pentru că nu se câștigă. Cei ce mai țin ateliere fac doar modificări din care câștigă 3-4 milioane pe zi. Ce salariat câștigă atâția bani?

În timp ce povestea, l-am surprins pe  meșterul Bucur  că îmi scoate niște fotografii dintr-un raft, în care apăreau câteva din modelele costumelor pe care le croise de-a lungul carierei sale. 

Pozele mi le-a făcut regretatul Costel Nicolae. Un om deosebit …L-am plâns ca pe un frate al meu atunci când am aflat că s-a dus…L-am iubit mult…- îmi spunea meșterul Bucur cu ochii umeziți de tristețea amintirii acelui om , un prieten drag atât lui cât și publicației noastre.

Dorind să aflăm ce s-a întâmplat până la urmă cu mentorul său profesional, Acic Garabet, meșterul Călin și-a continuat firul poveștilor sale, ca în 1001 de nopți, vorbindu-ne despre descendenții acestuia…

Garabet avusese câteva fete pe care, după ce au venit comuniștii, nu le-a mai lăsat să meargă la școală. Fetele lui însă erau educate…Crescuseră cu pian în casă și profesoară care venea săptămânal și le preda pianul. Ulterior una s-a măritat, iar  de restul nu mai știu nimic. Nicu, băiatul lui Garabet, ce făcuse ucenicia cu mine,  n-a intrat nici el în Cooperativă, dar  nici  nu a avut niciun căpătâi. Era un viețaș, cum se spune. Am uitat să spun că meșterul Garabet, pe vremea când eu lucram la el ca ucenic, mai avea doi frați, croitori. Unul dintre ei lucra la Palatul Regal. Celălalt, și el un mare croitor, era însă un mare aventurier. După ce s-a umplut de bani a plecat la Paris să se distreze și să vadă cum arată viața marilor bogătani. Bineînțeles că în scurt timp a rămas fără nimic în buzunare. De aceea Garabet îl mai apostrofa din când în când pe fiu-său, Nicu, spunându-i: „Ai grijă că o să ajungi ca frati-meu Acic!”

Așa cum vă spuneam, după 90, aveam deja atelierul meu cu vreo 15 oameni, și câțiva ucenici…Nicu mai venea pe la mine, îi mai dădeam furnituri, ca să se mai cârpească și el. Între anii 1995 – 2000, mi-a propus să îmi închirieze prăvălia și atelierul moștenite de la tat-su. Dacă meșterul Garabet ar fi ieșit atunci din mormânt să vadă că eu, fostul lui ucenic, un amărât de copil de țărani,  am luat în administrare atelierul său,  chiar de la fiu-său și că aveam în subordine 20 de lucrători, ar mai fi murit o dată!

 Îmi aduc aminte că odată, tot în perioada uceniciei, Garabet i-a spus lui Nicu, arătând cu degetul spre mine: Fii atent la mine că țăranul ăsta, ambițios cum e și muncitor o să ajungă om în viață și tu o să ajungi un nenorocit. Țăranul ăsta a venit de la țară și o să te întreacă în meserie. Și așa a fost…!

Poate că din prima parte a povestirii mele unii au înțeles că Garabet era un despot și că ne exploata la limită, lucrând și 16 ore pe zi. Însă nu pot să spun că prin felul său dur , datorită pretențiile sale exagerate pentru muncă și calitate, am învățat să apreciez cu adevărat munca și să mă călesc pentru ce urma să mi se întâmple în viață. Iar pentru asta nu pot decât să mă înclin și să-i mulțumesc. M-a învățat să fiu vrednic… Fără această exigență a sa nu aș fi ajuns ceea ce am devenit ulterior și ceea ce sunt astăzi. Evident că la vremea aceea. Copil fiind îl disprețuiam pentru faptul că ne răpea copilăria. Noi n-am alergat pe maidane ca alții, noi am muncit… Astăzi însă văd lucrurile cu totul altfel și îl respect pentru lecțiile pe care mi le-a dat de-a lungul întregii mele ucenicii.

Marii croitori ai Giurgiului, prieteni ai unor celebrități ale vremii

Meșterul Călin Bucur a ținut să îmi citeze neapărat numele unor monștri sacri în croitorie, din perioada interbelică, cu studii la Viena, Paris sau la Londra în cele mai „subțiri ”case de modă ale Europei.

Aș începe cu Iancu Dragomir, un mare croitor școlit la Viena, a cărui soție era profesoară de pian…Un alt mamut al acestei profesii a fost Vasile Roșescu , un Dumnezeu al croitorilor giurgiuveni și nu numai, cel care i-a fost profesor chiar meșterului meu, Garabet Acic. Acest Vasile Roșescu era nu numai un croitor de geniu, dar și un om extrem de cultivat…Dacă vă voi spune că mergea la vânătoare, deseori prin pădurile astea din Vlașca, cu marele Sadoveanu cred că nu mai este nimic de adăugat…Nu trebuie omis după această listă a legendelor croitoriei giurgiuvene pe marele, inegalabilul meșter Crisdtache Dumitrescu. Stoian Marinescu și Ilie Anghel, poreclit Ilie Jidanul,  alți doi uriași ai acestei bresle.

De la  ucenic la „dirijor de orchestră”

Vreau totodată să precizez că pe lângă faptul că mi-a fost dragă această meserie, am avut și noroc. Așa cum vă spuneam în materialul anterior, în 1970 când am fost numit șef de unitate, într-un din atelierele Cooperativei, a venit o circulară ce ne solicita să facem specializare în Casa de Modă din Capitală. Acolo am cunoscut cei mai celebri croitori din țară, acolo m-am împrietenit cu câțiva dintre ei și tot acolo m-am desăvârșit, căci cei ce studiau acolo erau considerați artiști.  

Și uite așa m-am școlit la vestita Casă de Modă „Venus”. Acolo am lucrat cu un croitor școlit la Londra, pe numele de Stoica. Era cel mai mare croitor din țară, la aceea vreme. Apoi am lucrat cu un alt croitor mare, școlit la „Școala Miller” din Londra. Pe parcurs, m-am împrietenit cu acești oameni minunați, având privilegiul de a mă bucura în același timp de stima și de  aprecierea lor. Meșterul  Stoica  a venit chiar și la nunta fiului meu.

Am fost la rândul meu, meșter pentru mulți croitori, dacă îmi permiteți, aș spune că am fost, la rândul meu, un fel de ”dirijor de orchestră”!   

Vremea când eleganța la Giurgiu era la ea acasă!

La început, îmi plăcea mai ales să croiesc haine de damă…Femeile se dădeau în vânt după haine cu croiuri spectaculoase. Era vremea în care moda și calitatea erau foarte respectate în Giurgiu. Vremea când eleganța, la Giurgiu, era la ea acasă!

Oamenii erau bine îmbrăcați, mai ales prin anii 60-70. Toți oamenii își făceau haine pe comandă și doar 20% dintre ei, cei mai puțin înstăriți își cumpărau  lucruri de-a gata. În rest, majoritatea giurgiuvenilor  se îmbrăcau de  la mine…

Am cerut meșterului Bucur să îmi spună dacă astăzi mai  sunt încă celebrități ce mai croiesc haine la el, pe comandă, într-o lume a „pret a porter”-ului…

Da…Am și acum familii care lucrează la PRO TV și care își fac hainele la mine…Diplomați, oameni  de afaceri, ce ar putea să își comande sau să își cumpere haine de-a gata, de oriunde. Și totuși preferă se le croiască aici, în acest atelier al meu. Astăzi lucrez  atât pentru bărbați cât și pentru  femei. Asta pentru că, de-a lungul carierei mele, am investit în meseria mea, în cursuri de perfecționare, putând croii la fel de bine un taior de damă ca și un pardesiu bărbătesc, o rochie de ocazie la fel de atrăgătoare ca și un costum bărbătesc…

Am lucrat pentru instituții importante, pentru oameni importanți, inclusiv pentru greci, având în vedere că nora  mea, are origini grecești și  a fost multă vreme  lider al comunității elene.

Făcând un bilanț al carierei mele de până acum pot spune că cel mai important lucru pentru mine în viață a fost să citesc mulțumirea pe chipul clientilor mei,  atunci când  îmbrăcau haina,  la ultima probă.

Înainte de a mă despărți de acest om cu suflet de copil, l-am auzit pe meșterul Călin Bucur  mulțumindu-i , ca într-o rugăciune,  Bunului Dumnezeu și acestei profesii care i-a adus atâtea satisfacții:

Mulțumesc celor care m-au susținut să ajung până aici și să privesc de la înălțimea celor 89 de ani, la tot ceea ce am realizat, din vârful carierei mele profesionale, la  toate realizările de până acum, să mă pot reîntâlni în gândurile și visurile mele cu locuri și oameni dragi mie.

 (Florian TINCU)

Întrebat  despre unul dintre cele mai emoționante momente trăite de-a lungul vieții sale, meșterul Călin Bucur ne-a povestit despre o întâmplare ce l-a pus multă vreme pe gânduri, mai ales în privința relației noastre a oamenilor cu Dumnezeu…

Este un moment emoționant pe care n-o să-l uit niciodată,  petrecut cu vreo 20 de ani în urmă.  Eu și Stancu Teodorescu, un om destul de înstărit  la momentul acela, ne-am hotărât  tam-nisam, să ridicăm un monument în cinstea eroilor ce muriseră pe front, în cel de-al doilea război mondial, locuitori ai comunei Gogoșari, de unde ne tragem amândoi…. Totodată am decis să dezvelim monumentul chiar de ziua comunei . Răposatul profesor Daia Bilcea, impătimit după astfel de momente aniversare,  s-a ocupat de tot ce a însemnat organizare… El a vorbit cu profesorii școlii, cu reprezentanții Primăriei, el a pregătit cuvântarea ce a fost ținută în fața locuitorilor…   

Una dintre văduvele de război, prezentă la acea ceremonie s-a apropiat la un moment dat de mine și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: „…Cimitirul nostru este departe de sat…De aceea noi, aici vom veni de fiecare dată să ne jelim bărbații noștri care au căzut pe câmpul de luptă…”!

Ba chiar una dintre cele aflate în grupul acelor femei a venit și mi-a pupat mâna. Ca semn de mulțumire pentru ceea ce făcusem acolo. Mi-au țâșnit lacrimile din ochi, am rămas pentru câteva clipe paralizat de surpriză…Am văzut atunci niște copii îmbrăcați în niște costume naționale, elevi care veniseră, așa cum se obișnuia la astfel de evenimente, să spună câteva poezii…Printre ei am văzut și vreo 5-6 copii amărâți, îmbrăcați în niște straie ponosite. Am întrebat-o pe directoarea școlii ce e cu ei și femeia mi-a mărturisit că nu au avut haine mai bune și au venit și ei îmbrăcați cu ce au avut pe acasă. În fracțiuni de secundă m-am revăzut pe mine într-unul din acei copii, pe vremea când plecasem de acasă să învăț o meserie. Mi-am  amintit că deși luasem premiul trei, în clasa a cincea,  nu aveam nici măcar  sandale în picioare…

La vremea aceea în comerț nu se găseau uniforme…Veneau părinții și le comandau la noi. Pe loc m-am hotărât să le fac eu copiilor ăia, 10 costume. Directoarea mi-a spus că nu are bani cu ce să le plătească. Deși nu dădeam pe brânci de înstărit, am decis să le fac acelor copii costumele gratuit. După aproape doi ani de la acest moment directoarea a primit bani de la Primărie pentru a le face uniforme copiilor și a venit la mine să îmi comande 45 de uniforme pentru elevi. M-am cutremurat…Mi-am zis: Asta este numai mâna lui Dumnezeu! Pentru că dăruisem dezinteresat, Domnul îmi dădea înzecit înapoi darul pe care-l făcusem acelor copii…

Atunci am făcut și o fotografie, alături de copiii aceia pe care nu-i voi uita niciodată – ne mai spunea Călin Bucur, cu glasul sfâșiat de emoția momentului evocat.

Povestea lui Garabet Acic, mentorul profesional al meșterului Bucur

Deși a ieșit la pensie de 34 de ani, meșterul Călin Bucur lucrează în continuare. Nu pentru bani, cum ar crede unii…Căci meșterul este conștient că nu va lua nimic cu el atunci când va pleca din această lume, ci din dragoste pentru această frumoasă profesie, pentru uneltele sale de croitorie, care i-au adus nu numai satisfacție și notorietate, ci și prețuirea oamenilor…

Astăzi nu mai face nimeni croitorie pe comandă în Giurgiu. Știți de ce? Pentru că nu se câștigă. Cei ce mai țin ateliere fac doar modificări din care câștigă 3-4 milioane pe zi. Ce salariat câștigă atâția bani?

În timp ce povestea, l-am surprins pe  meșterul Bucur  că îmi scoate niște fotografii dintr-un raft, în care apăreau câteva din modelele costumelor pe care le croise de-a lungul carierei sale. 

Pozele mi le-a făcut regretatul Costel Nicolae. Un om deosebit …L-am plâns ca pe un frate al meu atunci când am aflat că s-a dus…L-am iubit mult…- îmi spunea meșterul Bucur cu ochii umeziți de tristețea amintirii acelui om , un prieten drag atât lui cât și publicației noastre.

Dorind să aflăm ce s-a întâmplat până la urmă cu mentorul său profesional, Acic Garabet, meșterul Călin și-a continuat firul poveștilor sale, ca în 1001 de nopți, vorbindu-ne despre descendenții acestuia…

Garabet avusese câteva fete pe care, după ce au venit comuniștii, nu le-a mai lăsat să meargă la școală. Fetele lui însă erau educate…Crescuseră cu pian în casă și profesoară care venea săptămânal și le preda pianul. Ulterior una s-a măritat, iar  de restul nu mai știu nimic. Nicu, băiatul lui Garabet, ce făcuse ucenicia cu mine,  n-a intrat nici el în Cooperativă, dar  nici  nu a avut niciun căpătâi. Era un viețaș, cum se spune. Am uitat să spun că meșterul Garabet, pe vremea când eu lucram la el ca ucenic, mai avea doi frați, croitori. Unul dintre ei lucra la Palatul Regal. Celălalt, și el un mare croitor, era însă un mare aventurier. După ce s-a umplut de bani a plecat la Paris să se distreze și să vadă cum arată viața marilor bogătani. Bineînțeles că în scurt timp a rămas fără nimic în buzunare. De aceea Garabet îl mai apostrofa din când în când pe fiu-său, Nicu, spunându-i: „Ai grijă că o să ajungi ca frati-meu Acic!”

Așa cum vă spuneam, după 90, aveam deja atelierul meu cu vreo 15 oameni, și câțiva ucenici…Nicu mai venea pe la mine, îi mai dădeam furnituri, ca să se mai cârpească și el. Între anii 1995 – 2000, mi-a propus să îmi închirieze prăvălia și atelierul moștenite de la tat-su. Dacă meșterul Garabet ar fi ieșit atunci din mormânt să vadă că eu, fostul lui ucenic, un amărât de copil de țărani,  am luat în administrare atelierul său,  chiar de la fiu-său și că aveam în subordine 20 de lucrători, ar mai fi murit o dată!

 Îmi aduc aminte că odată, tot în perioada uceniciei, Garabet i-a spus lui Nicu, arătând cu degetul spre mine: Fii atent la mine că țăranul ăsta, ambițios cum e și muncitor o să ajungă om în viață și tu o să ajungi un nenorocit. Țăranul ăsta a venit de la țară și o să te întreacă în meserie. Și așa a fost…!

Poate că din prima parte a povestirii mele unii au înțeles că Garabet era un despot și că ne exploata la limită, lucrând și 16 ore pe zi. Însă nu pot să spun că prin felul său dur , datorită pretențiile sale exagerate pentru muncă și calitate, am învățat să apreciez cu adevărat munca și să mă călesc pentru ce urma să mi se întâmple în viață. Iar pentru asta nu pot decât să mă înclin și să-i mulțumesc. M-a învățat să fiu vrednic… Fără această exigență a sa nu aș fi ajuns ceea ce am devenit ulterior și ceea ce sunt astăzi. Evident că la vremea aceea. Copil fiind îl disprețuiam pentru faptul că ne răpea copilăria. Noi n-am alergat pe maidane ca alții, noi am muncit… Astăzi însă văd lucrurile cu totul altfel și îl respect pentru lecțiile pe care mi le-a dat de-a lungul întregii mele ucenicii.

Marii croitori ai Giurgiului, prieteni ai unor celebrități ale vremii

Meșterul Călin Bucur a ținut să îmi citeze neapărat numele unor monștri sacri în croitorie, din perioada interbelică, cu studii la Viena, Paris sau la Londra în cele mai „subțiri ”case de modă ale Europei.

Aș începe cu Iancu Dragomir, un mare croitor școlit la Viena, a cărui soție era profesoară de pian…Un alt mamut al acestei profesii a fost Vasile Roșescu , un Dumnezeu al croitorilor giurgiuveni și nu numai, cel care i-a fost profesor chiar meșterului meu, Garabet Acic. Acest Vasile Roșescu era nu numai un croitor de geniu, dar și un om extrem de cultivat…Dacă vă voi spune că mergea la vânătoare, deseori prin pădurile astea din Vlașca, cu marele Sadoveanu cred că nu mai este nimic de adăugat…Nu trebuie omis după această listă a legendelor croitoriei giurgiuvene pe marele, inegalabilul meșter Crisdtache Dumitrescu. Stoian Marinescu și Ilie Anghel, poreclit Ilie Jidanul,  alți doi uriași ai acestei bresle.

De la  ucenic la „dirijor de orchestră”

Vreau totodată să precizez că pe lângă faptul că mi-a fost dragă această meserie, am avut și noroc. Așa cum vă spuneam în materialul anterior, în 1970 când am fost numit șef de unitate, într-un din atelierele Cooperativei, a venit o circulară ce ne solicita să facem specializare în Casa de Modă din Capitală. Acolo am cunoscut cei mai celebri croitori din țară, acolo m-am împrietenit cu câțiva dintre ei și tot acolo m-am desăvârșit, căci cei ce studiau acolo erau considerați artiști.  

Și uite așa m-am școlit la vestita Casă de Modă „Venus”. Acolo am lucrat cu un croitor școlit la Londra, pe numele de Stoica. Era cel mai mare croitor din țară, la aceea vreme. Apoi am lucrat cu un alt croitor mare, școlit la „Școala Miller” din Londra. Pe parcurs, m-am împrietenit cu acești oameni minunați, având privilegiul de a mă bucura în același timp de stima și de  aprecierea lor. Meșterul  Stoica  a venit chiar și la nunta fiului meu.

Am fost la rândul meu, meșter pentru mulți croitori, dacă îmi permiteți, aș spune că am fost, la rândul meu, un fel de ”dirijor de orchestră”!   

Vremea când eleganța la Giurgiu era la ea acasă!

La început, îmi plăcea mai ales să croiesc haine de damă…Femeile se dădeau în vânt după haine cu croiuri spectaculoase. Era vremea în care moda și calitatea erau foarte respectate în Giurgiu. Vremea când eleganța, la Giurgiu, era la ea acasă!

Oamenii erau bine îmbrăcați, mai ales prin anii 60-70. Toți oamenii își făceau haine pe comandă și doar 20% dintre ei, cei mai puțin înstăriți își cumpărau  lucruri de-a gata. În rest, majoritatea giurgiuvenilor  se îmbrăcau de  la mine…

Am cerut meșterului Bucur să îmi spună dacă astăzi mai  sunt încă celebrități ce mai croiesc haine la el, pe comandă, într-o lume a „pret a porter”-ului…

Da…Am și acum familii care lucrează la PRO TV și care își fac hainele la mine…Diplomați, oameni  de afaceri, ce ar putea să își comande sau să își cumpere haine de-a gata, de oriunde. Și totuși preferă se le croiască aici, în acest atelier al meu. Astăzi lucrez  atât pentru bărbați cât și pentru  femei. Asta pentru că, de-a lungul carierei mele, am investit în meseria mea, în cursuri de perfecționare, putând croii la fel de bine un taior de damă ca și un pardesiu bărbătesc, o rochie de ocazie la fel de atrăgătoare ca și un costum bărbătesc…

Am lucrat pentru instituții importante, pentru oameni importanți, inclusiv pentru greci, având în vedere că nora  mea, are origini grecești și  a fost multă vreme  lider al comunității elene.

Făcând un bilanț al carierei mele de până acum pot spune că cel mai important lucru pentru mine în viață a fost să citesc mulțumirea pe chipul clientilor mei,  atunci când  îmbrăcau haina,  la ultima probă.

Înainte de a mă despărți de acest om cu suflet de copil, l-am auzit pe meșterul Călin Bucur  mulțumindu-i , ca într-o rugăciune,  Bunului Dumnezeu și acestei profesii care i-a adus atâtea satisfacții:

Mulțumesc celor care m-au susținut să ajung până aici și să privesc de la înălțimea celor 89 de ani, la tot ceea ce am realizat, din vârful carierei mele profesionale, la  toate realizările de până acum, să mă pot reîntâlni în gândurile și visurile mele cu locuri și oameni dragi mie.

 (Florian TINCU)

Articolul precedent
Coșoi Stelea, fost director al Direcției Agricole Județene Giurgiu, trimis în judecată pentru lovirea primarului comunei Izvoarele, poate fi suspendat din funcția de consilier superior!?
Articolul următor
Percheziții în mai multe județe, inclusiv în Giurgiu, la suspecți  de dare de mită! Un profesor lua mită de la studenți pentru a-i promova…!
ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
16.2 ° C
16.2 °
16.2 °
61%
1.2m/s
1%
S
15 °
D
19 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
10 °

Stiri

Încărcați mai multe

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!