FOTO: Primele date oferite  de către reprezentanții PTF, jurnaliștilor giurgiuveni, despre noul document lansat joi, 1 iulie, la Giurgiu.

Mii de români, implicit de giurgiuveni, au descărcat, în primele ore de la lansare, certificatele COVID ce le permit trecerea frontierei statelor Uniunii Europene.

 Aceste documente pot fi descărcate – atât pe telefon, dar și în format tipărit – de pe portalul certificat.gov.ro, mai apoi fiind verificate de către polițiștii de frontieră cu ajutorul celor 271 de terminale mobile și tot atâtea scannere puse la dispoziție de către STS. Certificatele sunt disponibile de la ora 8,15, din dimineața de 1 iulie .

Emiterea și verificarea acestora este o modalitate de a fluidiza traficul prin punctele de frontieră, mult mai simplă de a verifica faptul că cetățeanul respectiv este vaccinat, a trecut prin boală sau are un test valabil negativ. Acestea se vor verifica doar la intrarea în România, dar și la intrarea în oricare alt stat membru, important de știut fiind faptul că doar cei care vin din zonele declarate „galbene” sau „roșii” trebuie să prezinte documentul amintit”, a declarat, în cursul unei acțiuni organizate la nivel național, Comisar șef Fabian Bădilă șef presă IGPF.

A fost lansat portalul oficial care permite generarea certificatelor digitale UE privind COVID, la ora 8,10 a fost lansat acest portal, accesibil publicului, numărul cererilor fiind extrem de mare, în patru ore având peste 170.000 de certificate generate, cea mai mare parte a lor fiind pentru persoanele care s-au vaccinat (peste 160.000). de asemenea, peste 4.600 de certificate au fost generate pentru persoanele care s-au vindecat de COVID, adică au trecut prin boală, și peste 4.000 pentru persoanele care au un test negativ. Pașii care trebuie urmați sunt foarte simpli, avem o interfață ușor de accesat, primul pas fiind intrarea pe portalul certificat.gov.ro, să introducem o adresă de e-mail validă, primim link-ul care ne duce în autentificare, ulterior completând datele. Se generează un cod QR, cod ce va fi scanat la punctul de trecere a frontierei, unic, semnat digital, imposibil de falsificat, valid doar însoțit de actul de identitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al STS, Cătălin Chircă, prezent, la rândul său, în Punctul de Frontieră Giurgiu.

Reprezentanții PTF Giurgiu au făcut chiar și o demonstrație a funcționării sistemului de scanare a certificatelor digitale UE – COVID.

Certificatul – și, implicit, codul QR – pot fi generate atât pe telefonul mobil, cât și pe suport de hârtie, apelul lansat de reprezentanții ITPF Giurgiu fiind ca, în cazul în care la intrarea în țară este prezentat certificatul tipărit, acesta să nu fie mototolit. Nefiind un document obligatoriu pentru trecerea frontierei, certificatul este cerut pentru a demonstra că persoana respectivă nu prezintă un pericol de îmbolnăvire pentru semenii săi și va merge în paralel, până la 12 august, cu celelalte documente ce demonstrau același lucru.

Platforma dezvoltată de STS este interconectată cu alte autorități și baze de date ale acestora, astfel că odată introduse datele, acestea se validează și se verifică la evidența populației. Pentru cazuri punctuale, în care ar exista neconcordanțe în date, este pus la dispoziție un număr de telefon call-center (021 4144425) unde persoanele pot semnala aceste situații și pot primi sprijin pentru corecții.

De precizat că în prima zi a lansării certificatelor verzi, la Frontiera Giurgiu nu au fost înregistrate evenimente neplăcute cu referire la aceste noi documente.

(Jurnal)