10 autospeciale de stingere, cu o capacitate de 10.000 de litri de apă, au fost recepționate și vor fi repartizate către mai multe inspectorate din țară, printre care și ISU Giurgiu. Noua autospecială va intra în dotarea Detașamentului Giurgiu în cel mai scurt timp.

Reînnoirea parcului auto rămâne în continuare o prioritate având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, iar serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la înalte standarde de calitate.

Autospecialele sunt destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere.

Acest tip de tehnică de intervenție face parte din totalul celor 200 de autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020”, transmite ISU Giurgiu.

(Jurnal)