Incendiile de vegetație, o obișnuință pe meleaguri giurgiuvene. Trei hectare au ars, miercuri seara, în localitatea Daia

0
224

„Vegetația uscată de pe aproximativ trei hectare a ars, aseară, în localitatea Daia. Când au ajuns pompierii incendiul se manifesta în mai multe focare, pe o suprafață mare. Aceștia au acționat rapid și au reușit să îl lichideze în mai puțin de oră.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte următoarele prevederi legale:

Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice.
Proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Încălcarea acestei prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.

Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Reamintim faptul că utilizarea focului deschis nu este permisă la distanţe mici faţă de locurile cu pericol de explozie, de materiale sau substanţe combustibile.

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime” precizează ISU Giurgiu într-un comunicat de presă.

(Jurnal)