Sute de mii de români stabiliţi în Italia, obligaţi să îşi vaccineze copiii

Sute de mii de români sunt obligaţi să îşi vaccineze copiii! Vorbim despre cei stabiliţi în Italia, unde imunizarea este prevăzută de lege, iar refuzul înseamnă 500 de euro amendă şi respingerea copiilor de la grădiniţă.  Copiilor italieni li s-a cerut să nu se prezinte la şcoală decât dacă pot dovedi că au fost vaccinaţi. În Lombardia, cea mai bogată regiune a Italiei, părinţii au înţeles că prevenirea îmbolnăvirii e de preferat tratamentului post-îmbolnăvire. De la începutul săptămânii, de când a intrat în vigoare acest decret a existat un singur caz de copil nevaccinat şi părinţii sunt deja dispuşi, spun autorităţile, să se conformeze noii legi.

Ministrul sănătăţii din Italia, Giulia Grillo, este conştient că nu toată lumea vede cu ochi buni vaccinarea:  „Cineva trebuie să le explice că temerile lor nu sunt fondate pe cercetări științifice probate. În 50, 60 de ani au fost unul sau două cazuri de complicații. Din păcate, au fost mult mai mulți morți din cauza rujeolei sau a bolilor pe care noi le prevenim cu vaccinurile”.

Asta au văzut şi italienii, după epidemia de rujeolă de acum doi ani. Acum, tineri sau bătrâni, preferă să-i ştie protejaţi pe copii.

(Jurnal)