Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi, 12 martie,  suspendarea tuturor zborurilor în Europa cu avioane Boeing 737 MAX, în urma tragediei aviatice produse duminică în Etiopia, relatează agenţia Reuters.

 Într-un comunicat emis de EASA se menţionează că această ”măsură de precauţie” se aplică de marţi începând cu ora 19:00 GMT şi vizează ambele modele de Boeing 737 MAX date până în prezent în exploatare, respectiv MAX 8 şi MAX 9. Decizia survine după ce autorităţile aeronautice din Regatul Unit, Franţa, Irlanda, Austria, Olanda, Italia, Belgia şi Norvegia au suspendat accesul acestui tip de avion în spaţiul aerian al acestor ţări. Construcţia aeronavelor Boeing 737 MAX din contractul TAROM va începe la sfârşitul anului 2020 – începutul lui 2021, iar dacă vor fi constatate anumite probleme acestea vor fi rezolvate, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Ministrul Transporturilor a mai precizat că Aeronavele Boeing 737 MAX din contractul TAROM nu au fost deocamdată construite. Contractul de la TAROM prevede achiziţionarea a cinci aeronave, cu termen de livrare 2023. Construcţia lor propriu-zisă va începe la sfârşitul anului 2020, începutul lui 2021. Avem acum o investigaţie în desfăşurare. Trebuie să vedem ce spune investigaţia şi, bineînţeles, dacă sunt anumite probleme, automat vor fi şi rezolvate. Nu sunt aeronave care deja sunt construite”, a mai spus Cuc, în cadrul unei emisiuni TV.

(Jurnal)