AcasăwIeri dimineață un autoturism a ars în întregime pe o stradă din...

Ieri dimineață un autoturism a ars în întregime pe o stradă din localitatea Dealu, județul Giurgiu

Un autoturism a ars în totalitate, ieri după-amiază, pe o stradă din localitatea Dealu. Conducătoarea auto și cei doi copii care o însoțeau au coborât imediat din mașină când au văzut fum ieșind de la motor. În scurt timp, autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Incendiul s-a extins și la vegetatia uscată de pe marginea drumului, existând riscul de a ajunge la o casă aflată în apropiere, dar și la pădure.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Autoturismul a ars  ca o torță, iar focul se îndrepta la un momnt dat către pădure. Pompierii au reușit să oprească însă propagarea flăcărilor, după o intervenție de mai bine de două ore. De precizat că au ars și aproximativ 7 ha de vegetație uscată.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit…

Pentru a preveni astfel de cazuri, cadrele ISU recomandă respectarea următoarelor măsuri: verificarea instalaţiei electrice; nu faceți improvizații la instalația electrică; asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate; verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți; verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
91%
2.2m/s
95%
S
12 °
D
15 °
lun
10 °
mar
10 °
mie
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!