Clubul Astra Giurgiu a emis un comunicat de presă în contextul scandalului de dopaj în care sunt implicați trei fotbaliști ai echipei, Alexandru Ioniță II, Takayuki Seto și Kehinde Fatai. Reamintim faptul că, la începutul lunii septembrie, ANAD a intrat în posesia unor fotografii, pe care o clinică din București le-a postat pentru a-și promova imagina și tratamentele pe care le efectuează. În respectivele poze apăreau Alexandru Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto, jucătorii Astrei, cu perfuziile-n venă! Pe 14 ianuarie, la comisia de audieri de la ANAD, Ioniță a recunoscut toate acuzațiile.

La următorul termen, pe 4 februarie, e posibil ca cei trei să fie suspendați, astfel că decizia Agenției Naționale Anti Doping ar duce la excluderea Astrei din Liga 1, scriu cei de la gsp.ro.

Referitor la aceste acuzații, clubul de fotbal giurgiuvean a emis un comunicat de presă, în care se arată, printre altele, că s-a luat, la nivel de club, decizia suspendării contractelor celor trei fotbaliști.

Cu privire la speculaţiile care se fac în acest moment pe tema „dopingului” la clubul Astra, facem câteva precizări pe care le considerăm necesare: 
– Clubul Astra nu a fost implicat în niciun fel în „tratamentul” efectuat de către cei 3 jucători, aflând de această problemă ulterior, chiar de la ofiţerul ANAD, care s-a prezentat la stadionul din Ploieşti pentru a lua declaraţii jucătorilor. Facem precizarea că declaraţiile luate atunci jucătorilor nu s-au făcut în prezenţa unui oficial al clubului nostru, avocat sau doctorul echipei, deşi, era vorba şi despre jucători care nu stăpânesc limba română la perfecţie (cu atât mai puţin unităţile de măsură, substanţele active, etc)
– Am luat decizia de a suspenda imediat contractele celor trei şi nu putem fi acuzaţi de lipsa celor incriminaţi la anumite termene de judecată, atâta timp cât ei nu au mai fost prezenţi la antrenamente, unul dintre jucători plecând în ţara natală – Japonia (Seto Takayuki). Astra nu are responsabilități legate de viata privată a jucătorilor angajați, deci nu avea pârghii de a opri un cetăţean japonez să plece la familia sa… 
– ANAD nu a luat un punct de vedere al doctorului echipei noastre cu privire la această situaţie, noi fiind disponibili cu orice lămurire asupra situaţiei, dar, cu tot respectul, considerăm că la acest moment suntem trataţi ca nişte „condamnaţi”, mai degrabă, deşi, este evident că nu avem vreo legătură cu demersul celor trei fotbalişti și nu clubul nostru este judecat. 
– Este evident ca nici ANAD nu consideră că clubul nostru este culpabil în această speță având în vedere faptul că nu ni s-a cerut nicio declarație măcar. 
– Desigur, suntem stupefiaţi că există această variantă – că laboratoare medicale acreditate, medici români, ar fi putut administra unor sportivi tratamente în cantităţi interzise de legile antidoping (pentru că înţelegem că substanţele administrate, tipul tratamentului, sunt legale, doar cantitatea ar reprezenta „problema”) şi, fără a fi specialişti sau avocații laboratorului respectiv, după informațiile pe care noi le-am obținut de la jucători consideram că substanţa activă administrată jucătorilor a fost, cantitativ, respectată, până la proba contrarie.

Facem un apel la abținere, către toți cei comentează speța în cunoștință/sau nu de cauză, interesați sau nu, deoarece orice afirmație cauzatoare de prejudicii va conduce, de drept, la situația ca clubul nostru să solicite daune interese la nivelul prejudiciului cauzat!”, se arată în comunicatul oficial al clubului Astra Giurgiu.

În condițiile în care posibilitatea ca Astra să fie exclusă din Liga 1 planează asupra clubului giurgiuvean, campioana României din 2016 se declară „posibilă victimă colaterală” și menționează faptul că nu i se poate imputa absența celor trei fotbaliști de la termenele de judecată.

Sursa foto: gsp.ro 

(Jurnal)