Fiscul are dreptul să îți ceară informații în legătură cu alte persoane/firme cu care ai contractat, în scopul clarificării situațiilor fiscale ale acestora din urmă.

Potrivit legislației fiscale de la noi, se pot face astfel de solicitări, în scris, cărora ești obligat să le răspunzi, în măsura în care știi să oferi informațiile respective, dacă nu vrei să primești o amendă substanțială. Declararea în fals, desigur, iese din discuție.Situația fiscală a altui român nu are de ce să fie problema ta, te gândești. Ce-ți pasă ție dacă își plătește sau nu taxele și impozitele la stat? Corect, însă există o mică discuție ce se poate face pentru situațiile în care tu ești cel care le furnizează banii celor care sunt certați cu Fiscul.

Codul de Procedură Penală permite…

V-ați putea întreba în ce bază face organul fiscal o astfel de solicitare? Codul de procedură fiscală îi dă dreptul să ceară, în scris, informații de la contribuabili despre alți contribuabili, atâta timp cât între ei au existat raporturi economice/juridice.

„Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite informații și altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligația de a furniza informațiile solicitate. Informațiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă. Cererea de furnizare a informațiilor se formulează în scris. În cerere organul fiscal trebuie să specifice natura informațiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale și documentele care susțin informațiile furnizate„, scrie în Codul de procedură fiscală.Dacă primești o astfel de solicitare acasă ești obligat să-i răspunzi (cu mențiunea că orice declarație neadevărată are consecințe penale), potrivit Codului de procedură fiscală și să oferi, atât cât știi, informațiile cu privire la care ești întrebat. Iar dacă nu-i răspunzi riști o amendă de câteva mii de lei.„(…) nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum și nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligației de a furniza organului fiscal informațiile necesare determinării stării de fapt fiscale” se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, potrivit actului normativ menționat.

(Surse: Simona Voiculescu Redactor-șef adjunct, avocatnet.ro)