Primul eveniment cultural de talie mare, organizat de Centrul Cultural Local „Ion Vinea” din municipiul nostru este, așa cum ne spunea, de curând, directorul Centrului, prof. Virgil Pețanca, a șaptea ediție a festivalului concurs de interpretare muzică populară „In memoriam Marin Ghiocel”, festival ale cărui pregătiri sunt pe ultima sută de metri. „Orchestra lucrează zilnic la însușirea repertoriului atât al concurenților, cât și al invitaților.

Au de pregătit 80 de piese, fiind circa 20 de concurenți plus 7 invitați (câte opt piese în recital), cărora li se adaugă câștigătorul anului trecut, care vine și el cu un micro recital, astfel că munca este una serioasă. De circa două săptămâni repetă zilnic”, spunea directorul Centrului Cultural.

Festivalul, transmis în direct, ca în fiecar an, de postul de televiziune ETNO TV, are loc în zilele de  10 și 11 octombrie, iar prezentator, ca în fiecare an, va fi George Nucă.

Invitații la acest festival sunt: în prima seară, Constantin Gaciu, care a câștigat trofeul anul trecut, giurgiuveanca Mariana Cimpoiașu, Zorina Bălan și Gelu Voicu. În seara a doua, pe scena festivalului vor urca, în concert, Claudia Torop, Ion Drăgan, Cristina Gheorghiu și Valentin Zamfira, coprezentatorul emisiunii tv „Mama mea gătește mai bine”, și solist al „Doinei Gorjului”.

„Președintele juriului, așa cum vă spuneam, este același, în persoana doamnei Elize Stan, și în rest ne dorim o reprezentație bună din Giurgiu, pentru că festivalul nostru este văzut și peste hotare, nu doar în România. Pot spune că, așa cum este și „Pe marginea Dunării”, și Festivalul „Marin Ghiocel” este de importanță națională, internațională, bine apreciat de toți profesioniștii”, a mai spus prof. Virgil Pețanca.

Festivalul de muzică populară va avea loc la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, începând cu orele 18,00.