*Puțin peste opt sute de doze de vaccin antigripal ajung la Giurgiu

În plină epidemie de gripă, Ministerul Sănătății a anunțat suplimentarea numărului de doze de vaccin antigripal cu circa 10.000 de fiole. Anunțul a fost făcut încă de la jumătatea lunii ianuarie, iar de atunci, toate direcțiile de sănătate publică din țară au trimis solicitări cu necesarul de doze. Și Direcția de Sănătate Publică Giurgiu a făcut același lucru, în condițiile în care, pentru campania inițială de vaccinare, numărul de doze sosit la Giurgiu a fost mult mai mic decât necesarul solicitat inițial. A fost vorba, la vremea aceea, de un minus de aproximativ 3000 de doze.

După aproape trei săptămâni de așteptare, la Direcția de Sănătate Publică Giurgiu a sosit o adresă, din partea Ministerului Sănătății, prin care se informa instituția că județului nostru i-au fost repartizate un număr de 860 de doze de vaccin antigripal.

Aceste doze vor fi distribuite către medicii de familie, cei 108 care activează pe raza județului nostru, astfel că fiecare cabinet va primi, în medie…opt doze! „Desigur, sunt cabinete care ar putea să refuze primirea acestora, întrucât fie nu au persoane dornice să se imunizeze, fie au făcut imunizarea încă din cursul toamnei 2018”, declara, pentru „Jurnal giurgiuvean”, directorul DSP Giurgiu, Magdalena Mărcuț.

Mesaje antivaccinare: cine stă în spatele lor

în ultima vreme, la nivel național – și mai ales în mediul on-line – se derulează o amplă campanie antivaccinare. Mesaje alarmiste au fost distribuite în masă pe paginile de facebook, pe diverse grupuri. Mai mult, chiar pe marginea unor drumuri europene intens circulate, în special în zona municipiului Cluj Napoca, au apărut panouri care incitau la refuzul vaccinării, realizatorii lor susținând că dozele ar conține agenți neurotoxici, cancerigeni sau chiar mutageni.

În spatele campaniei de dezinformare ar sta o organizație numită „Cunoaște riscurile”, susținută de o serie de ONG-uri care propovăduiesc nevaccinarea și renunțarea la medicamente, toate cu „misiuni” de „conștientizare și implicare a părinților în viața, sănătatea și educația copiilor”. Inițiatoarea mișcării ar fi, conform presei naționale, o anumită Cristina Ganea.

Cifre statistice privind gripa în Giurgiu

Ultimele statistici ale DSP Giurgiu indicau, la nivelul județului, pentru data de 5 februarie, un număr de 13 cazuri de infecții respiratorii acute, 6 cazuri de pneumonii, și un caz de gripă, la un copil. Pentru intervalul 28 ianuarie – 3 februarie, datele arată astfel: 534 de cazuri de infecții respiratorii acute, 110 cazuri de pneumonii și 13 cazuri de gripă. De menționat faptul că la sfârșitul săptămânii trecute, la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu a fost înregistrat decesul unei femei de 73 de ani, din comuna Vedea, cauza fiind gripa (asociată cu alte afecțiuni și cu faptul că persoana nu avea vaccin antigripal făcut). Cu aceasta, numărul deceselor din județul Giurgiu se ridică la patru.

(Jurnal)