AcasăActualitateDoi dintre ”nesimțiții” orașului au fost surprinși de polițiștii locali!

Doi dintre ”nesimțiții” orașului au fost surprinși de polițiștii locali!

Campania inițiată de cotidianul nostru „Jurnal giurgiuvean”, împreună cu operatorul de salubritate ROSAL, prin intermediul căreia încercăm permanent să-i identificăm pe cei care ne murdăresc locurile în care locuim, străzile, orașul și viața, vă oferă în această ediție imagini noi, de data aceasta surprinse chiar de către polițiștii locali.

Fotografia prezentată este din data de 3 octombrie, în jurul orei 18.10, când Poliția locală l-a depistat pe giurgiuveanul C.A.M., în vârstă de 41 de ani care  depozita mai mulți saci de rafie încărcați cu moloz, în apropierea blocului L1, din Str. Tineretului.

La doar 3 zile distanță (6 octombrie), în jurul orei 13.30, o tânără de 18 ani (S.D.M.) a fost surprinsă aruncând saci cu moluz obținuți în urma unor lucrări de reparații probabil, undeva pe șoseaua Șoseaua Sloboziei.

Celor două persoane li s-au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 2.000 lei (pentru fiecare dintre ele), o sancțiune ce nu compensează însă decât în mică măsură toate celelalte derapaje ale unor cetățeni certați cu educația, ce încalcă normele de conviețuire într-o comunitate.

(Jurnal)

 

 

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
52 %
8.2kmh
89 %
joi
13 °
vin
16 °
sâm
16 °
Dum
18 °
lun
18 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!