Doi cetățeni afgani, au fost prinși , la frontiera Giurgiu, ascunși în camionul unui ucrainean

0
255

Duminică,  10 iulie, în jurul orei 22:10, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 49 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, role de material textil din Turcia pentru Ucraina.

Procedând la verificarea exterioară a mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că prelata semiremorcii era secționată și cusută în partea superioară, motiv pentru care au procedat la efectuarea unui control amănunţit.

Astfel, în interiorul semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi doi bărbaţi. În cadrul cercetărilor, colegii noştri au stabilit faptul că cei doi sunt cetăţeni afgani.

Tinerii nu deţineau documente de identitate asupra lor şi au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Turciei, fără ca şoferul să cunoască acest aspect. Aceştia intenţionau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost preluate de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

(Jurnal)