Deși se află într-o perioadă mai puțin frumoasă din cauza unor probleme de sănătate, Viorica Bănescu, directorul Direcției de Asistență Socială Giurgiu, ne-a vorbit despre solidaritatea și bunătatea de care au dat dovadă cetățenii giurgiuveni de-a lungul acestor câteva luni de la declanșarea războiului din Ucraina, dar și despre finalizarea integrală a distribuirii pachetelor alimentare primite de la Uniunea Europeană, precum și despre alte activități în care au fost implicații angajații acestei direcții subordonate Primăriei municipiului Giurgiu.

La începutul lunii iunie, voluntarii din Primăria municipiului Giurgiu, ai direcțiilor și societăților subordonate Consiliului Local au participat la o amplă activitate de ecologizare organizată de Primărie și Asociația „Prietenii de lângă tine”.

Cu acestă ocazie, sute de kilograme de plastice, resturi menajere și cartoane au fost strânse de pe străzile municipiului Giurgiu.

În cadrul acestei acțiuni, reprezentanții Direcției pentru Asistență Socială Giurgiu au participat într-o proporție foarte mare la inițiativa lansată de Asociația „Prietenii de lângă tine”, așa cum ne declara directorul Viorica Bănescu.

De la începutul declanșării războiului din Ucraina, Centrul de Primiri Urgențe din cadrul Direcției pentru Asistență Socială a găzduit peste 80 de cetăţenii ucraineni refugiați.

Aceștia au fost de cele mai multe ori în tranzit spre alte țări, iar angajații de la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă i-au găzduit peste noapte și le-au asigurat o masă caldă. De multe ori, giurgiuveni inimoşi, asociaţii, fundaţii sau oameni politici au venit să le aducă îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, bani pentru combustibil şi produse alimentare.

Tot grație implicării mai multor giurgiuveni, asociații, firme și partide politice, la sediul centrului au ajuns de-a lungul acestor câteva luni donații ce constau în electrocasnice, produse alimentare și de igienă, vase pentru gătit, lenjerii de pat, produse extrem de necesare și indispensabile pentru asigurarea unui minim de confort atât refugiaților, cât și beneficiarilor giurgiuveni.

Direcția pentru Asistență Socială își arată recunoștința fiecăruia în parte pentru toate donațiile primite, dar și pentru gestul de umanitate și solidaritate fără egal. Printre aceștia se numără:

  • Restaurantul „Casa Românească” pentru mesele oferite;

  • Fundația „OM” pentru mașina de spălat, vase pentru gătit, tacâmuri, detergent și balsam de rufe;

  • Familia Petcu pentru produsele alimentare, cuptoarele cu microunde și fierbătoarele electrice;

  • TSD pentru produsele alimentare și de igienă, pături, lenjerii de pat și jucării;

  • PNL pentru aragaz, aspirator și televizor LCD;

  • AUR pentru produsele alimentare;

  • Spitalul Județean de Urgență Giurgiu pentru lenjeriile de pat, păturile și pernele de unică folosință;

  • Asociația „Ai voință, ai putere” pentru lenjeriile de pat și produsele de igienă;

  • AID România pentru lenjeriile de pat;

  • Fundația Altex România pentru televizoarele LCD;

  • Marian Pavel, administratorul Pieței Centrale pentru produsele de igienă.

O donație semnificativă și extrem de folositoare pentru refugiații ucrainieni a venit din partea colectivului Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu.

Grație gestului făcut de IPJ Giurgiu, cele 25 de paturi din cadrul Centrului de Primiri Urgențe au așternuturi, perne și pilote noi.

Viorica Bănescu ne mai preciza și faptul că toate cele 3.729 de pachete alimentare distribuite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) au fost distribuite beneficiarilor reali după cum urmează:

– 285 de pachete adresate persoanelor cu venit minim garantat,

– 645 de pachete adresate persoanelor care beneficiază de alocaţii pentru susţinerea familiei,

– 2.799 de pachete adresate persoanelor cu gard de handicap I sau II   ( grav sau accentuat).

La finalul acestui material, îi dorim și noi Vioricăi Bănescu, sănătate din plin și putere să treacă peste toate încercările vieții.

(Ana Magheru)