„73,8% dintre elevii care s-au prezentat, în județul Giurgiu, la Evaluarea Națională, au luat medii peste 5”, menționează deputatul PNL de Giurgiu, Gabriela HORGA, considerându-l un rezultat pozitiv față de anii anteriori. 

Este o creștere de aproape 9% față de anul trecut, când rata de promovare a fost de 65%, și de 13,5 % față de 2020, când rata de promovare a fost de 60,3%.

În ultimii doi ani de zile, elevii au avut enorm de suferit din cauza pandemiei, au învățat de la distanță și de multe ori au fost lipsiți de contactul cu colegii lor. Din ce în ce mai mulți dintre ei înțeleg că promovarea acestui examen important reprezintă primul pas pentru    a-și construi viitorul – a mai precizat deputatul liberal, de Giurgiu, Gabriela HORGA.

(Jurnal)