În perioada 23.07.2021-30.07.2021 Poliția Locală Giurgiu a verificat un număr de 64 de persoane aflate în izolare/carantină la domiciliu, în diferite locații, pe raza municipiului, cu privire la respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19.

Au fost asigurate măsuri de fluidizare a traficului rutier în zonele orașului unde au fost efectuate lucrări de reabilitare a părții carosabile (Str. Ramadan).

În această perioadă au fost constatate 49 de fapte contravenționale, 43 sancționate cu amenzi, în valoare totală de 14960 lei și 6 Avertismente scrise.

Ele au fost aplicate pentru :

12 amenzi pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public;

Șase amenzi pentru consum de semințe și aruncarea cojilor pe domeniul public;

Cinci amenzi pentru oprire/staționare neregulamentară:

Patru amenzi pentru deranjarea ordinii și liniștii publice;

Patru amenzi pentru ocuparea abuzivă a parcărilor alocate de domiciliu;

Două amenzi pentru trafic agabaritic în zone neautorizate (lipsă permis liberă trecere);

Două amenzi pentru edificarea de construcții fără a deține Autorizație de construire;

 Două amenzi pentru depozitarea gunoaielor în locuri neautorizate;

O amendă pentru satisfacerea necesităților fiziologice în Parcul Clopotari;

11 amenzi pentru alte acte și fapte prevăzute și interzise de lege .

 În data de 28.07.2021, Dispeceratul instituției noastre a fost solicitat de numita T.N.pentru a interveni în zona Incubatorului de Afaceri, unde se afla o persoană de sex masculin, în vârstă de 76 ani, persoană fără adăpost. Au fost efectuate verificări cu privire la persoana în cauză și a fost inițiată procedura internării la Centrul de primire în regim de urgență din cadrul Direcției de Asistență Socială Giurgiu.

 În data de 24.07.2021, a fost identificat pe raza municipiului un autocamion ce transporta deșeuri inerte, acesta descărcănd molozul pe un teren privat. S-a acționat în sistem integrat, conform protocolului de colaborare încheiat cu Garda de Mediu, fiecare instituție luând măsurile legale ce s-au impus. Poliția Locală aplicând două sancțiuni, una pentru lipsa Permisului de Liberă Trecere(depășirea masei totale admise) – 1000 lei și cea de-a doua sancțiune a fost aplicată pentru depozitare deșeuri în locuri neautorizate (HCLM nr.6/2013) – 1000 lei.

 Rugăm cetățenii municipiului Giurgiu să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246274668 și 0372735331.

(Direcția Poliției Locale)