Criza sanitară are efecte dezastruoase asupra evoluției demografice în România, cele mai recente statistici arătând creșteri ale numărului de decese în perioada aprilie – septembrie 2020 față de perioada similară a anului anterior. Fenomen îngrijorător este creșterea numărului de decese în rândul copiilor sub un an. Totodată, numărul copiilor născuți a scăzut în 2020 în fiecare lună față de anul anterior.

În luna septembrie 2020 numărul naşterilor înregistrate a crescut față de luna septembrie 2019 şi faţă de luna precedentă. Comparativ cu un an în urmă, faţă de luna septembrie 2019, în luna septembrie 2020 numărul deceselor şi numărul deceselor copiilor sub un an înregistrate au crescut. Totodată, a scăzut și numărul căsătoriilor înregistrate, potrivit INS.

În luna septembrie 2020, în România s-au născut 18.036 copii, cu 1.232 mai mulţi decât în luna august 2020. Cei cu un simț al umorului mai ridicat ar putea spune că perioada de stare de urgență, când am fost nevoiți să stăm mai mult prin case, a reprezentat o perioadă bună pentru unele cupluri, care au ajuns…să se cunoască mai bine!

În același interval de timp menționat, au fost înregistrate 21.973 de decese, cu 1.196 mai puţine decât în august 2020.Comparația cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluție sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă și înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie, precizează INS.

În luna septembrie 2020, s-au oficiat 12.471 căsătorii, cu 2.458 mai puţine decât în luna august 2020.

În septembrie 2020 s-au născut cu 1.749 mai mulți copii decât în luna similară din 2019.

Numărul persoanelor care au decedat în luna septembrie 2020 a fost cu 2991 mai mare faţă de luna septembrie 2019.

Sporul natural negativ s-a accentuat în luna septembrie 2020 faţă de cel din luna septembrie 2019 (-3937 persoane în luna septembrie 2020, față de -2695 persoane în luna septembrie 2019).

În ceea ce privește căsătoriile, în luna septembrie 2020, au fost cu 3.099 mai puține decât cele înregistrate în aceeaşi lună din anul precedent.

Ce se întâmplă la Giurgiu…

Conform datelor statistice furnizate de Serviciul de Evidență a Populației Giurgiu, în luna august a acestui an numărul nașterilor a fost de 89, mai mare decât cel al copiilor născuți în luna septembrie 2020 (76), și decât al celor născuți în septembrie 2019 (70). În schimb, numărul căsătoriilor a înregistrat o scădere în perioadele comparate: 36 de cupluri au spus DA în luna august 2020, față de 37 în septembrie 2020 și 45 în septembrie 2019.

În schimb, numărul deceselor a crescut, de la 81 în luna septembrie 2019, la 87 în luna august 2020 și la 101 în septembrie 2020.

(Jurnal)