Cel mai mic copil vaccinat la Giurgiu are 6 ani!
Miercuri, 26 ianuarie, a debutat sesiunea de vaccinare anti-COVID și pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Dacă, inițial, la Giurgiu erau programați pentru primirea dozei doar trei copii, în cele din urmă au fost vaccinați, până la sfârșitul zilei, opt micuți.
Dintre cei opt (cinci băieți și trei fetițe), cel mai curajos a fost un puști din municipiu, în vârstă de doar 6 ani, care a fost adus de părinți la Centrul de Vaccinare din incinta Colegiului Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”.
După primirea dozei, micuțul s-a simțit foarte bine, spunându-le asistentelor de acolo că el se vaccinează pentru a se putea lua în brațe cu doamna învățătoare și cu colegii lui și să poată să meargă în parc, la joacă, fără mască și fără teama de îmbolnăvire sau fără alte restricții.
De menționat faptul că nici după prima zi de vaccinare a minorilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani niciun medic de familie din județ nu și-a manifestat dorința de a primi dozele destinate acestei categorii de vârstă, în vederea imunizării.
(Ana LINCĂ)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer senin
14.3
°
C
14.3
°
14.3
°
88%
2.7m/s
0%
mie
14
°
J
20
°
vin
15
°
S
20
°
D
17
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
