Astăzi, duminică, 29 mai, a avut loc probabil cel mai important eveniment de la începutul acestui an, pentru creștin ortodocșii giurgiuveni, după cum spunea ÎPS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, referindu-se la ceremonialul de resfințire a Bisericii ”Buna Vestire” (Grecească), cunoscută și ca Biserica Tinerilor, păstorită cu deosebit har de către preotul Tudor Georgian Bogdan.
Momentul s-a bucurat de prezența, așa cum precizam a Înalt Prea Sfințitului Părinte dr. Ambrozie, Episcop al Giurgiului, dar și de o serie de înalți ierarhi ai Bisericii din această cetate a Giurgiului, cât și de prezența a sute de credincioși veniți nu numai din Municipiu, ci și din localitățile limitrofe județului (Dâmbovița, București, Teleorman…)

Așa cum scriam în materialul de sâmbătă, 28 mai, după momentul sfințirii, petrecut în altarul Bisericii, procesiunea a continuat cu o scurtă cuvântare a IPS Ambrozie către credincioși, în care a creionat împrejurările în care Dumnezeu a hărăzit acest lăcaș de rugăciune în acest loc, pe malul Dunării, la Giurgiu, prin strădania unei comunități de negustori greci stabiliți aici la început de secol XIX.
Episcopul Ambrozie a mulțumit apoi preoților ce au slujit acest lăcaș de cult și îndeosebi părintelui Lucian Manicatide, prezent la ceremonial, deși aflat într-o stare precară de sănătate, cel ce s-a îngrijit decenii la rând ca slujbele și sărbătorile creștinești să se desfășoare la timpul lor, în continuare, în acest loc, deși Biserica se degradase mult de-a lungul timpului. Lucian Manicatide, preotul care, în vremurile când puterile încă nu-l lăsaseră, venea zilnic la Biserică pedalând pe bicicletă, lucru ce i-a adus stima și respectul comunității întregi.

















