Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 145.000 lei, descoperite în P.T.F. Giurgiu

0
105

Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de un cetățean turc, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Persoana în cauză achiziționase din Turcia peste 900 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, constând în articole vestimentare și pantofi tip sport, bunuri pe care intenționa să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.

La data de 22.04.2022, în jurul orei 01.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în cala unui autocar, printre bagajele pasagerilor, mai multe pungi din plastic de culoare neagră și gri,ce conțineau 655 de articole vestimentare și 275 perechi de încălțăminte sport, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unui pasager al mijlocului de transport, cetățean turc, în vârstăde 28 ani.

Bunurile sus-menționate, în valoare de peste 145.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, se efectuează cercetări față de persoana în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet”, informează purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Giurgiu.

(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)