AcasăActualitateATENȚIE LA VITEZĂ! Veți fi pândiți de toate radarele poliției rutiere!

ATENȚIE LA VITEZĂ! Veți fi pândiți de toate radarele poliției rutiere!

Începând de astăzi, la nivelul întregii țări, Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.

Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.

Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Precizăm faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puține decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puține decât în perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 (cu 119 mai puține decât în perioada similară a anului trecut).

În ceea ce privește situația la nivelul județului nostru, conform informațiilor transmise de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județeană Giurgiu, pe parcursul primelor cinci luni ale acestui an au fost înregistrate patru accidente rutiere soldate cu persoane decedate, față de niciun asemenea eveniment în aceeași perioadă a anului trecut; numărul accidentelor cu răniți grav a fost, anul acesta, de 0, față de unul, anul trecut; numărul accidentelor soldate cu persoane rănite ușor a fost, în primele cinci luni ale acestui an, de trei, față de niciun rănit, anul trecut, în primele cinci luni.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
16.1 ° C
16.1 °
16.1 °
79%
2m/s
89%
D
17 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
15 °
J
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!