Accident rutier pe A1 București-Pitești, la km 44. Una dintre persoanele rănite este însărcinată

0
342

Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe A1 București-Pitești, la km 44. Una dintre persoanele rănite este însărcinată.

Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre capitală, fiind implicate trei autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

Femeia însărcinată, în vârstă de 34 de ani, a fost preluată de paramedici și transportată la un spital din capitală. O altă femeie, în vârstă de 29 de ani, a ajuns la spital cu ambulanța SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor și au acționat pentru sablarea părții carosabile.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”, informează ISU Giurgiu.

(Jurnal)