AcasăActualitateBulgaria și România vor construi un nou pod peste Dunăre, tot în...

Bulgaria și România vor construi un nou pod peste Dunăre, tot în zona Ruse-Giurgiu

Bulgaria și România au căzut de acord în privința construirii celui de al treilea pod peste Dunăre care urmează a fi construit lângă Ruse – Giurgiu, potrivit publicației bulgare „24 Chasa”.

Acest lucru a fost convenit de viceprim-miniștrii celor două state, Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu, în cursul întâlnirii ce a avut loc la București, potrivit publicației bulgare.

Viceprim-ministrul, Hristo Alexiev, se află în capitala României în calitate de șef al delegației bulgare la Conferința Plenipotențialilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor la Națiunile Unite.

În acest scop, între cele două țări vor fi semnate acorduri cu sarcini clare și termene concrete de implementare.

Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu au mai declarat că realizarea de noi poduri, adâncirea Dunării, precum și legăturile de feribot și trecerea mai ușoară prin punctele de frontieră ar trebui să fie considerate o prioritate strategică comună care să includă mai multe proiecte.

La mijlocul lunii octombrie, cei doi viceprim-miniștrii intenționează să aibă o întâlnire comună la Bruxelles, la care vor prezenta împreună un proiect de finanțare a următoarei etape a Fast Danube și a celui de-al treilea pod peste Dunăre.

În paralel cu acordul la care s-a ajuns privind cel de-al treilea pod peste Dunăre, Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu și-au confirmat dorința să lucreze și la proiectele rămase pentru construirea de poduri între cele două țări, conform acordului semnat în 2019.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
88%
0.5m/s
44%
S
18 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
11 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!