AcasăActualitateCălătorii vor fi despăgubiți atunci când trenurile întârzie...!

Călătorii vor fi despăgubiți atunci când trenurile întârzie…!

În cazul unor întârzieri mai mari de 100 de minute ale trenurilor din UE, operatorii de cale ferată vor fi obligați să ofere pasagerilor despăgubiri și mijloace de transport alternative.

Potrivit unui acord încheiat pe 1 octombrie între Consiliul și Parlamentul European se instituie obligativitatea biletului unic pentru toate călătoriile implicând legături între trenuri regionale și trenuri de mare distanță, pentru a putea garanta despăgubirea utilizatorului în caz de întârziere.

Dacă un tren înregistrează o întârziere mai mare de 100 de minute, operatorii feroviari din Romania vor fi obligați să le propună pasagerilor o alternativă care să le permită să ajungă la destinația lor finală, inclusiv pe cale aeriană.

Au fost totodată  garantate aceleași drepturi minime tuturor călătorilor din ansamblul UE.

Textul acordului conține de asemenea o noutate care ușurează constrângerile impuse persoanelor cu handicap. Acestea vor trebui să notifice operatorului proiectul lor de călătorie cu numai 24 de ore înainte, față de 48 de ore cât era termenul în prezent.

O altă noutate este aceea că trenurile vor fi echipate cu suporturi pentru biciclete. 

Pentru a permite o mobilitate mai mare și a asigura alternative confortabile, toate trenurile aflate în circulație în UE,  vor trebui echipate cu spații dedicate și cu suporturi pentru biciclete.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
16.2 ° C
16.2 °
16.2 °
61%
1.2m/s
1%
S
15 °
D
19 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!