Sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 12:30, în etapa a 18-a a Ligii 1, la fotbal, Astra Giurgiu va juca în deplasare cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Ca orice meci jucat în deplasare, și această partidă se anunță dificilă pentru fotbaliștii giurgiuveni. Astralii au plecat după puncte la Sf. Gheorghe și vor să demonstreze că lotul echipei nu este de locul 12. Trei puncte la Sf. Gheorghe – aceasta este obiectivul Astrei. Noi spunem că nici un meci egal, adică un singur punct n-ar fi de lepădat, în condițiile în care situația financiară e aproape ca la Dinamo. Fotbaliștii așteaptă salariile, dar primesc în schimb promisiuni.
După meciul cu Craiova, Mihai Răduț a acuzat problemele financiare ale Astrei, imediat după finalul partidei (1-1). „Sunt probleme ca la Dinamo, dar nu interesează pe nimeni!”, a declarat mijlocașul Astrei.
Programul etapei a 18-a
Vineri, 22 ianuarie
Ora 17.00 Chindia Târgoviște – Academica Clinceni
Ora 20.00 FCSB – FC Voluntari
Sâmbătă, 23 ianuarie
Ora 12.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Astra Giurgiu
Ora 14.45 UTA Arad – FC Argeș
Ora 21.00 Universitatea Craiova – FC Viitorul Constanța
Duminică, 24 ianuarie
Ora 18.00 Gaz Metan Mediaș – Politehnica Iași
Ora 20.00 FC Botoșani – Dinamo
Luni, 25 ianuarie
Ora 20.30 FC Hermannstadt – CFR Cluj
Costel Spînu