Cu puțin timp în urmă, Grupul de Comunicare Strategică a transmis ultimele date legate de situația pandemiei COVID 19 la nivel național, iar pentru județul nostru veștile nu sunt deloc îmbucurătoare. Zilnic, câte un nou caz pozitiv apare la Giurgiu, astfel că, până acum, avem confirmate un număr de 24 de persoane testate pozitiv. 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  15.980 de persoane. Alte 108.810 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 38.623 de teste.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.600 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 55 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 5 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 148 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

(Jurnal)