Sfânta zi a Înălțării Domnului, dar și comemorarea eroilor neamului nu a trecut nesărbătorită de comunitatea din Florești- Stoenești. În semn de recunoștință față de eroii care și-au dăruit viața pentru ocrotirea țării și a valorilor strămoșești, au fost depuse coroane de flori la Monumentele Eroilor din cele trei localități.

În toate cele trei sate compenente ale comunei, mai exact în Palanca, Florești și Stoenești, reprezentanții autorităților publice locale au participat la ceremoniile religioase, alături de copii de toate vârstele, cadre didactice, dar și cetățenii ai comunei. Aceștia au adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertatea noastră, a tuturora.

Această zi ne oferă ocazia să le aducem omagiu cuvenit eroilor noștri. În această zi sfântă s-au depus coroane de flori la Monumentele Eroilor din comuna noastră”, ne spunea primarul tinerei și înfloritoarei urbe pe care o gospodărește.

Un element de culoare însă a venit de la omul de afaceri, Gogu Mehedințu, consătean plecat de mult timp de pe aceste meleaguri, dar de care îl leagă amintiri și prietenii nenumărate. Din moș strămoș, fiu de pandur al lui Tudor Vladimirescu, Gogu Mehedințu a adus ieri pe ulițele satului Palanca, caii săi cu care se mândrește, dar și câteva mașini de epocă din colecția impresionantă pe care o deține. Astfel, cei mici, dar și cei mai în vârstă au putut admira mașini vechi, dar și mașini militare recondiționate de pasionatul colecționar.

 

A fost cu siguranță o zi despre care locuitorii urbei vor avea ce povesti cel puțin până la Rusalii, când în localitate se va desfășura un alt eveniment mult așteptat de toată lumea, Festivalul Florilor care se află deja la a V-a ediție.

Vom reveni și noi cu imagini de la acestă sărbătoare dedicată bucuriei și speranței.

(Ana Magheru)